Raed Arafat trage un semnal de alarmă: scenariul în care am putea reveni la starea de urgență
Dimensiune font:
Șeful DSU, Raed Arafat, susține că în acest moment situația este stabilă, dar luna septembrie va aduce cu sine noi riscuri. Arafat arată că în situația în care vom avea peste 2500 de cazuri pe zi, iar secții ATI vor fi sufocate, atunci se poate trece la o altă abordare, inclusiv revenirea la starea de urgență.
”Suntem într-un moment care este destul de îngrijorător. A crescut numărul de cazuri și suntem la un plafon, sperăm să vedem o scădere, dar acest lucru depinde foarte mult de modul în care cu toții respectăm regulile. Trebuie respectate regulile nu numai când ne văd alții, chiar și în familie trebuie să le respectăm. Așa putem să controlăm situația și să scădem încet-încet cifra la care a ajuns. Este un efort comun. Septembrie vine cu riscuri suplimentare”, a spus Arafat, la Realitatea Plus.
Secretarul de stat a subliniat că autoritățile se așteaptă la apariția focarelor în școli și, în acest context, a transmis părinților să țină copiii acasă dacă au simptome de răceală.
”În primul rând, și unul dintre cele mai importante aspecte, dacă are orice simptom de răceală, copilul nu trebuie să fie dus la grădiniță sau la școală. Asta este responsabilitatea numărul 1. Regulile din interiorul școlilor fac obiectul unui Ordin care urmează să fie explicat și va stabili regulile, inclusiv când se închide școala. Ne așteptăm să apară focare. Această abordare este și în alte țări, nu este o chestiune pe care o facem doar noi. Se pune și problema accesibilității la online pentru ca toți copiii să aibă acces la învățământ”, a subliniat Arafat.
Deși sistemul medical este mai pregătit acum decât era când a izbucnit pandemia, riscul major este sufocarea secțiilor ATI, a atras atenția șeful DSU. ”Există și limite” și, dacă scenariul conform căruia vom ajunge la 2.500 de cazuri de infectare pe zi se va adeveri, autoritățile ar putea impune restricții pe regiuni sau zone sau chiar revenirea la starea de urgență.
”Suntem mai pregătiți din punctul de vedere al dotărilor, a crescut numărul ventilatoarelor, crește numărul echipamentelor, există experiența care la început nu a fost, dar există și limite. Am crescut numărul paturilor de la ATI la peste 1.000 în zone precum București, Brașov, Mureș, Cluj, Timișoara, Constanța, Hunedoara. Avem și alte soluții, dar asta înseamnă să folosim și paturile de la Terapie Intensivă care sunt pentru alte situații. În acest moment, media clinică ajunge la aproape 540-550 de internați pe paturile de la Terapie Intensivă, din care 40-50 așteaptă confirmarea sau infirmarea pentru Covid-19, dar care se află în stare critică. Nu putem exclude nimic la acest moment pentru că nu știm ce se va întâmpla. Situația este cât de cât stabilizată la 1.300-1.400 de cazuri. Ce este periculos este numărul de pacienți în plus la ATI. Dacă situația se agravează, nu putem exclude niciuna dintre măsuri. Vom vedea ce va fi și la nivelul CCR pentru că, din nou, legea carantinării a fost contestată. Vom vedea dacă decizia va afecta modul în care putem acționa la acel moment. Toamna vine cu riscuri suplimentare. Locurile de muncă se vor umple din nou, firmele vor trebui să impună respectarea regulilor, începe școala, vor fi alegeri. Dacă ajungem la 2.500 de cazuri pe zi, este foarte posibil ca impactul la Terapie Intensivă să fie mult mai mare și atunci este posibil să necesite o abordare diferită, impunând anumite reguli de restricții pe regiune sau zone”, a conchis Arafat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau