Record de îmbolnăviri de COVID, la nivel mondial
Dimensiune font:
Un număr record de două milioane de cazuri de COVID-19 a fost înregistrat săptămâna trecută, însă numărul deceselor a scăzut cu 10%, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează AFP.
Cu excepţia Africii, numărul cazurilor a crescut în toate regiunile în intervalul 14-20 septembrie.
La nivel global, peste 30,6 milioane de cazuri şi 950.000 de decese au fost semnalate către OMS de la apariţia acestei boli la sfârşitul lunii decembrie în China.
„Din 14 până pe 20 septembrie, au existat aproape 2 milioane de noi cazuri de COVID-19, ceea ce reprezintă o creştere cu 6% faţă de săptămâna precedentă şi cel mai mare număr de cazuri semnalate de la începutul epidemiei. În decursul aceleiaşi perioade, numărul morţilor a scăzut cu 10%, fiind semnalate 37.700 de decese”, a detaliat OMS în buletinul său săptămânal publicat în noaptea de luni spre marţi.
Numărul de cazuri diagnosticate nu reflectă cu toate acestea decât o fracţiune din numărul real de contaminări. Anumite ţări nu testează decât cazurile grave, altele utilizează testele cu prioritate pentru localizare, iar numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.
Regiunea Europa a OMS a cunoscut cea mai mare creştere a numărului de decese în decursul săptămânii care a trecut (o creştere cu 27% faţă de săptămâna precedentă).
Continentul american, care reprezintă mai mult de 38% din numărul total al noilor cazuri semnalate în decursul săptămânii trecute, rămâne cel mai afectat, potrivit statisticii compilate de OMS. Regiunea a înregistrat totodată o scădere a numărului de decese cu 22%.
Regiunea Asiei de Sud-Est, care reprezintă 35% din noile cazuri semnalate în decursul săptămânii trecute, a depăşit pragul de 100.000 de decese de la începutul pandemiei, cu 9.000 noi decese înregistrate pe parcursul săptămânii trecute.
Regiunile Mediteranei Orientale şi ale Pacificului Occidental au semnalat ambele o creştere uşoară a numărului de cazuri şi de decese semnalate în decursul ultimelor trei săptămâni.
În Africa, epidemia continuă să încetinească, cu o scădere de 12% a cazurilor şi de 16% a deceselor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau