Teste pentru depistarea gripei, realizate la Timișoara
Dimensiune font:
Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara anunţă că poate realiza, cu ajutorul aparatului Real Time PCR, testele pentru depistarea gripei. Unitatea sanitară a primit primele kit-uri necesare prelucrarii automatizate a probelor, scrie adevarul.ro.
Probele se recoltează sub forma unui exudat, din căile respiratorii nazofaringiene şi sunt prelucrate printr-o reacţie de polimerizare. Metoda aplicată în acest caz este identică cu cea a testelor pentru depistarea virusului SARS-COV 2 şi presupune operaţiuni de extracţie, amplificare şi detecţie. Aparatul utilizat în acestă analiză foloseşte o procedură de prelucrare automată, care reduce la minim influenţa factorului uman. Cu ajutorul acestor teste sunt identificate virusul gripal de tip A (Influenza A virus) cu subtipul AH1N1, virusul gripal de tip B (Influenza B virus) şi RSV (virusul sincitial respirator de tip A şi B). „Din proba care ajunge în laboratorul nostru extragem materialul genetic, ADN şi ARN, la fel ca şi în cazul virusului SARS COV 2. Il introducem în aparat şi îl amplificam prin metoda PCR. Avantajul este că avem rezultatul într-un interval foarte scurt de timp, de doar o ora. Prin metoda veche, înainte să avem aceste teste, rezultatele erau obţinute de abia după doua zile“, spune biologul Valerica Bica Profir.
Anul trecut, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara au fost făcute peste 1400 de teste gripale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau