Un fost ministru intervine în scandalul momentului: ‘Așa se fac numirile, politice, pe prietenii, nu pe competență. Trecerea spitalelor la autoritățile locale nu s-a făcut cum trebuie’
Dimensiune font:
Fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițianu a declarat în legătură cu managerul spitalului din Urziceni, unde o femeie a fost lăsată să nască în stradă după ce inițial a fost pusă să aștepte în unitatea medicală, că numirile se fac pe criterii politice.
Gheorghe Ialomițianu a criticat modul în care s-a făcut descentralizarea, fără ca Ministerul Sănătății să dețină pârghii reale de control în teritoriu:
„Așa se fac numirile, politice, pe prietenii, nu pe competență. Și ministrul Rafila nu poate fugi de răspundere. Vă spun că și cu descentralizarea aceasta, trecerea spitalelor la autoritățile locale, nu s-a făcut cum trebuie. Totuși Ministerul Sănătății trebuia să aibă niște pârghii, să își întărească direcțiile de sănătate publică la nivel județean.
”Atunci trebuie să plece acasă”
De politica din domeniul sănătății răspunde ministrul Sănătății. Atunci trebuie să plece acasă. Dacă se ocupă numai de stabilirea prețurilor la medicamente sau de licitații atunci punem pe altcineva. DSP-urile trebuie întărite ca pârghie de intervenție să monitorizeze spitalele, să le controleze că s-a văzut și în pandemie. În spitale nu se știa ce se întâmplă acolo.
”Înseamnă că spitalele rămân de izbeliște”
Chiar și numirea directorilor ar trebui ministerul să aibă o parte de răspundere, nu așa, nu ne interesează că trebuie să le descentralizăm. Am înțeles că domnul Ciolacu propune ca DSP-urile să treacă în subordinea locală. Înseamnă că spitalele rămân de izbeliște, rămâne dispoziția la cheremul baronilor locali care nu au nicio răspundere.
Vedem că se întâmplă prea multe nenorociri prin spitale, unele dintre ele au luat foc. Ministerul Sănătății ar trebui să se implice mai mult și să nu fugă de răspundere.”, a declarat Gheorghe Ialomițianu, conform b1tv.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau