Un nou medicament pentru Alzheimer
Dimensiune font:
Administrația pentru Medicamente și Alimente a Statelor Unite a aprobat, ieri, un nou medicament împotriva Alzheimer, după aproape 20 de ani de cercetări.
Boala Alzheimer este cea mai întâlnită formă de demență, un termen umbrelă folosit pentru a descrie o pierdere generală a memoriei, capacității de gândire și a altor funcții cotidiene (gătitul, plata facturilor, făcutul curățeniei, chiar și îmbrăcatul), scrie HotNews.ro.
Probabil cel mai recunoscut simptom al Alzheimer este deteriorarea graduală a memoriei, însă boala este una biologică ceea ce înseamnă că, pe lângă observarea simptomelor externe cum ar fi pierderea memoriei, putem măsura, de asemenea, modificările ce au loc în creier pe măsură ce boala avansează.
În ianuarie 2019, o echipă de cercetători de la Washington University School of Medicine şi de la German Center for Neurodegenerative Diseases din Germania, a anunțat o descoperire uimitoare. Vorbim despre un simplu test de sânge, care poate detecta cu o marjă mică de eroare semnele leziunilor creierului la oamenii care sunt pe cale de a dezvolta boala Alzheimer, chiar înainte de simptomele asociate bolii, precum semne de confuzie şi pierderea memoriei.
"Este ceva ce ar putea fi încorporat cu uşurinţă într-un set de analize a unei clinici de neurologie", a precizat Brian Gordon, profesor asistent de radiologie la Mallinckrodt Institute of Radiology, din cadrul Washington University, şi unul dintre autorii studiului.
Testul detectează o proteină structurală care formează o parte din scheletul intern al neuronilor. Atunci când neuronii sunt afectaţi sau mor, proteina se scurge în lichidul cefalorahidian şi în coloana vertebrală şi de aici în sistemul circulator, potrivit Medical Xpress.
Nivelurile ridicate ale acestei proteine în lichidul cefalorahidian sunt deja indicatori că unele celule cerebrale au fost afectate, dar prelevarea acestui lichid este o procedură mai complicată decât o simplă analiză la sânge. De aceea, autorul principal al studiului, Mathias Jucker de la German Center for Neurodegenerative Diseases din Tübingen, Germania şi colegii săi au vrust să vadă dacă nivelurile acestei proteine reflectă de asemenea leziuni neurologice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau