Un nou simptom al coronavirusului, descoperit de cercetători. Cum îl recunoaștem
Dimensiune font:
În prezent, suntem în mijlocul unei pandemii din cauza noului coronavirus. Acest virus provoacă boala COVID-19.
Persoanele care se îmbolnăvesc de COVID-19 pot avea o mare varietate de simptome. Căderea părului a fost întâlnită în cazul mai multor persoane care s-au vindecat. Specialiști ai Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor constată că pierderea părului poate fi un efect pe termen lung al COVID-19, potrivit healthline.com.
De-a lungul timpului au diverse rapoarte despre căderea părului după COVID-19.
Un studiu din noiembrie 2020 a investigat simptomele cu debut tardiv ale COVID-19 într-un grup mic de 63 de participanți. Printre cei 58 de participanți incluși în analiză, 14 (24,1%) au raportat căderea părului.
În acest studiu, timpul mediu de la debutul COVID-19 până la pierderea vizibilă a părului a fost de 58,6 zile.
Problema căderii părului s-a rezolvat la cinci dintre cei 14 participanți. Cu toate acestea, nouă participanți se confruntau încă cu pierderea părului în momentul în care au fost intervievați.
Căderea părului observată după COVID-19 este în concordanță cu o afecțiune numită Telogen Effluvium. Persoanele cu TE raportează căderea părului care apare brusc. Părul cade în mod obișnuit în grămezi mari, adesea în timp ce îl periați sau vă faceți duș.
Cum se leagă acest lucru de COVID-19? Unul dintre potențialii factori declanșatori pentru TE este o boală acută cu febră. Persoanele care s-au îmbolnăvit de COVID-19 au adesea febră.
Stresul este un alt potențial declanșator pentru TE. Cu siguranță, experiența unei boli precum COVID-19 poate provoca stres fizic și emoțional.
Este posibil ca pierderea părului să fie asociată cu o formă mai severă a COVID-19. Cu toate acestea, nu există deocamdată dovezi concrete în acest sens.
Este important de precizat faptul că cercetările pe acest subiect sunt, în prezent, limitate. Sunt necesare investigații suplimentare pentru a determina modul în care pierderea părului poate fi asociată cu COVID-19.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau