Un test de sânge poate să prezică șansele de supraviețuire ale unui bolnav de Covid-19
Dimensiune font:
A fost dezvoltat un test de sânge care poate prezice dacă pacienții infectați cu coronavirus vor avea nevoie de terapie intensivă sau dacă sunt susceptibili să supraviețuiască. Totul, la scurt timp după apariția simptomelor, scrie The Guardian.
Dacă va fi conform cu normele spitalelor, testul ar putea permite medicilor să aplice mai devreme tratamentul de salvare a celor mai afectați pacienți, sporindu-le șansele de supraviețuire. De asemenea, ar putea consolida încrederea medicilor în fața deciziilor dificile, cum ar fi dacă să ofere pacientului îngrijiri paliative sau, mai degrabă, un pat de terapie intensivă.
La începutul acestui an, Markus Ralser și colegii săi au identificat 27 de proteine din sângele pacienților cu Covid-19, care erau prezente la diferite niveluri, în funcție de severitatea simptomelor pe care le aveau. De atunci, au supravegheat 160 de pacienți infectați, al căror sânge a fost testat când au fost internați la spital. Astfel, au cercetat dacă nivelul de proteine ar putea prezice cum va progresa boala.
Ideea este de a oferi medicilor o „imagine digitală“ despre cât de bolnav este un pacient – lucru pe care nu-l poți spune doar privindu-l – fapt care ar putea ajuta la stabilirea tratamentului lor.
„Fiecare zi are un caz de Covid sever, iar acei oameni care au nevoie de îngrijire intensivă trebuie să o primească cât mai curând posibil, deoarece acest lucru le crește mult șansele de supraviețuire“, spune Ralser, profesor de biochimie la Institutul Francis Crick din Londra și Charité University Medicine din Berlin.
„Putem prezice care pacienți vor avea nevoie de oxigen și avem, de asemenea, indicatori pentru pacienții care nu sunt atât de grav bolnavi inițial, dar prezintă un risc ridicat de a se înrăutăți“, mai explică expertul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau