Vaccinul produs de Johnson&Johnson a fost aprobat oficial în SUA
Dimensiune font:
Vaccinul de la Johnson&Johnson, primul vaccin din lume care va fi administrat printr-o singură doză, a fost aprobat oficial în regim de urgență de FDA în Statele Unite ale Americii.
Compania Johnson&Johnson va livra 20 de milioane de doze de ser până la sfârşitul lunii martie, scrie Mediafax.
”Sunt veşti foarte bune. Asta înseamnă că avem oportunitatea să imunizăm şi mai mulţi oameni cât mai repede posibil împotriva acestei pandemii cumplite”, a declarat, sâmbătă, Francis Collins, director al Institutului Naţional de Sănătate Publică din SUA.
Doctorul Collins spune că vaccinul a fost realizat după standarde extrem de ridicate de siguranţă, într-un timp foarte scurt. Aşa că, oamenii ar trebui să aibă mare încredere în vaccinare.
”Am avut două vaccinuri cu autorizaţii de urgenţă şi acum avem trei. Cred că ideea de bază ar fi, indiferent de vaccinul care ţi se oferă, să îl iei. Sunt toate foarte bune. Şi cel mai important pe care putem să îl facem acum este să ne vaccinăm”, a mai spus specialistul.
Conform testelor clinice efectuate până acum, s-a dovedit că vaccinul a avut o eficienţă de 86% în SUA şi de 82% în Africa de Sud.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau