VIDEO - Amendă după o slujbă a lui ÎPS Teodosie: credincioșii nu au respectat măsurile împotriva COVID-19
Dimensiune font:
Preotul paroh de la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, a fost amendat de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava cu 500 de lei, după ce Arhiepiscopul Tomisului a oficiat o slujbă unde credincioşii nu purtau măşti şi nu respectau distanţa fizică.
Autorităţile din Suceava au anunţat, vineri seară, că, în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini video postate pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului şi care surprind o slujbă oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului la o biserică din localitatea Dorna Arini, judeţul Suceava, a fost constituită şi deplasată la faţa locului o echipă mixtă formată din poliţişti şi personal DSP Suceava, potrivit news.ro.
“Poliţiştii au constatat că procesiunea religioasă a avut loc în noaptea de 08/09 iulie între orele 23.30-02.30. A participat un sobor de preoţi din Constanţa şi IPS Teodosie şi preotul paroh al bisericii de la Dorna Arini. De asemenea, au participat circa 45-50 de enoriaşi. Deşi sunt amplasate afişaje privind obligativitatea respectării distanţării sociale şi portul măştii de protecţie, aceste măsuri nu au fost organizate eficient de administraţia lăcaşului de cult”, au precizat reprezentanţii ISU Suceava.
Sursa citată a menţionat că pentru acest motiv, preotul paroh al aşezământului a fost amendat în valoare de 500 lei pentru organizarea defectuoasă a activităţii.
Arhiepiscopul Tomisului a fost prezent, miercuri seara, la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghiţeni, Dorna Arini, din judeţul Suceava, unde a oficiat Liturghia Sfântul Ioan Gură de Aur.
Slujba a fost transmisă pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului, iar pe imagini se poate observa cum zeci de credincioşi nu poartă mască şi stau foarte apropiaţi unii de ceilalţi. De asemenea, la un moment dat, Arhiepiscopul Tomisului împărtăşeşte mai mulţi copii.
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că nu doreşte să comenteze imaginile respective.
Potrivit datelor de pe site-ul lăcaşului de cult, aşezământul monahal ”Acoperământul Maicii Domnului” a fost ridicat de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, născut pe acele meleaguri, iar ctitorii mănăstirii sunt părinţii înaltului ierarh.
Biserica a fost ridicată în urmă cu 20 de ani şi este o construcţie în stil maramureşan.
În cadrul mănăstirii funcţionează o pensiune monahală cu spaţii de cazare pentru pelerini, mai precizează site-ul lăcaşului de cult.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau