Vlad Voiculescu anunță extinderea numărul paturilor la ATI-COVID
Dimensiune font:
Este vorba de 190 de paturi la nivel naţional care vor ridica la 1.600 totalul paturilor ATI din ţară
România este din nou în criză de paturi la terapie intensivă pentru pacienții COVID, iar ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu anunță că numărul va fi suplimentat cu aproape 190 la nivel național, astfel că ne îndreptăm spre 1.600, cât cerea premierul Florin Cîțu. Voiculescu susține că în Capitală vor fi cu aproape 40 de locuri în plus și că există limitări din cauza personalului medical insuficient. „Se poate extinde numărul de paturi (n.r. - la ATI-COVID) cu aproape 190. În București vor fi aproape 40 de paturi ATI în plus și avem în vedere și alte măsuri”, a afirmat Vlad Voiculescu, marți seară.
Întrebat dacă este suficient acest număr, el a spus că este ceea ce se poate în acest moment: „Nu e așa de simplu, este vorba și despre resursa umana, care e limitata și tocmai de aceea este importantă respectarea restricțiilor”.
Chestionat dacă se va putea ajunge la 1.600 de paturi, cât cerea premierul Florin Cîțu, Vlad Voiculescu a spus că, prin acestă suplimentare, ne îndreptăm spre acest număr, dat fiind că acum sunt 1.400 de paturi ATI-COVID. „Avem limitări privind resursa umană. Nu e ceva ce putem schimba de azi pe mâine. Personalul medical are nevoie de o gură de aer si e necesar să respectam cu strictețe restricțiile. (...) Lucrurile privind numărul de paturi ATI sunt dinamice, nu întotdeauna raportările sunt corecte, dar vă garantez că nu a dispărut prin magie nici măcar un singur pat”, a adăugat Voiculescu.
Premierul Florin Cîțu a declarat marți că în cadrul întâlnirii de duminică de la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) informațiile nu au fost foarte bune, deoarece numărul de paturi din ATI a scăzut de la începutul acestui an, în urma unor decizii ale managerilor de spitale. În acest moment sunt 1.408 paturi ATI pentru cazurile de Covid. Însă sunt internate la ATI 1.226 de persoane bolnave de COVID, conform ultimelor date furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. Cîțu a spus că este necesar să crească urgent numărul de paturi la secţiile de terapie intensivă la 1.600 şi că există resursele necesare la Ministerul Sănătăţii pentru ca acest lucru să se întâmple.
Valul trei ne-a luat pe nepregătite
România este din nou în criză de paturi la terapie intensivă, deși specialiștii avertizează de săptămâni bune că urmează un al treilea val al pandemiei, care poate fi mai dur din cauza noii tulpini britanice a coronavirusului, mult mai contagioasă. În București nu mai exista luni niciun loc la terapie intensivă pentru pacienții cu COVID-19, în timp ce în țară mai erau doar 20-30 de paturi libere, spunea șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Numărul cazurilor de COVID-19 a reînceput să crească accelerat în ultimele zile, după o perioadă de acalmie de aproximativ două luni. Specialiștii avertizează că ne aflăm la începutul celui de-al treilea val al pandemiei, iar numărul de cazuri va continua să crească în perioada următoare. De altfel, ieri, România a trecut de 6.000 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, un record pentru acest an. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau