800.000 de pensionari nu vor primi nici un leu la recalculare
Dimensiune font:
Vești proste pentru mulți dintre seniorii României. După marea recalculare, peste 800.000 de oameni vor rămâne cu pensia la fel.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă la Guvern, că 17,44% din pensionari nu vor beneficia de creșterea pensiei după recalculare și că în urma recalculării, dacă s-a ajuns la o pensie mai mică decât cea aflată în plată, pensionarii aflați în această situație vor primi în continuare pensia aflată în plată astfel că nicio pensie nu va scădea în urma deciziilor de recalculare.
„Avem 803.433 de pensii care nu se majorează după recalculare, adică 17,44%. Dintre acestea, 84.176 de pensii au aceeași valoare rezultată în urma recalculării, iar diferența (o reprezintă pensiile care) au o valoare mai mică. Important este că pensia nu scade, avem articolele 144 și 155 din lege care stipulează în mod expres că nicio pensie nu scade, pensionarii beneficiază de cuantumul mai favorabil”, a declarat ministrul Muncii, la Guvern.
De cealaltă parte, un număr total de 3.806.270 de pensionari vor primi pensii majorate ca urmare a recalculării, creșterea medie a pensiei fiind de 622 de lei, conform ministrului Muncii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau