CFR suplimentează trenurile spre litoral. Compania susține că face ”eforturi susţinute” pentru menţinerea în circulaţie a tuturor trenurilor dotate cu instalaţii de climatizare
Dimensiune font:
CFR Călători suplimentează vagoanele mai multor garnituri de tren care pleacă luni din Gara de Nord şi din alte mari oraşe către litoral, anunță News.ro. Trenurile care circulă duminică spre şi dinspre litoral sunt deja suplimentate cu vagoane la capacitatea maxim tehnic disponibilă. ”Având în vedere afluxul de călători care se înregistrează în continuare către litoralul Mării Negre, CFR Călători a luat măsura ca trenurile cu plecare în dimineaţa zilei de 16 august 2021, să fie suplimentate cu vagoane pentru a răspunde cerinţelor de trafic. Astfel, trenurile RE 8005, IR 1922, IR 1983, IR 1994 din Bucureşti Nord spre litoral, mâine dimineaţă – 16 august, vor fi compuse la capacitatatea maximă admisă din punct de vedere tehnic, ceea ce înseamnă 1100-1400 locuri la fiecare tren. De asemenea, sunt suplimentate şi celelalte trenuri din marile oraşe care circulă spre litoral. De exemplu, dinspre Moldova la trenurile care asigură legătura directă sunt disponibile aproximativ 2500 locuri”, transmite CFR Călători.
CFR Călători afirmă că face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalaţii de climatizare. ”Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic – funcţional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot aparea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna şi peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcţioneaze fără a mai asigura răcirea în parametri normali”, susţine compania.
De asemenea, precizează că, pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în contextul posibilităţii apariţiei avertizărilor meteo locale, CFR Infrastructură poate reduce viteza de circulaţie a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porţiuni de cale ferată. Aceasta este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.
Pentru toţi pasagerii şi în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale CFR recomandă să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj; să aibă medicaţia necesară în caz de nevoie și să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau