Întreaga Italie deplânge moartea Raffaellei Carra. Regina televiziunii italiene va fi înmormântată astăzi
Dimensiune font:
Raffaella Carra, considerată „regina televiziunii italiene”, a murit luni, din cauza unui cancer care a chinuit-o în ultimii ani și care se generalizase. La 78 de ani, Raffaella Carra se bucura de aura unei legende a muzicii şi a televiziunii italiene, fiind adorată deopotrivă de publicul din străinătate. A fost prezentă neîntrerupt pe micile ecrane, decenii întregi, până în urmă cu doi ani. Și în România, Raffaella Carra a fost unul dintre numele occidentale care a reușit să treacă de barierele cenzurii comuniste.
Artista va fi înmormântată astăzi.
Italia deplânge moartea ei, iar aplauzele au fost neîntrerupte de la locuinţa sa, până la Campidoglio, unde a fost amenajată camera funerară. Roma se înclină la trecerea sicriului Raffaellei Carrà, aducându-i omagii care încoronează mai mult femeia „normală” decât statutul de icoană a televiziunii italiene, capabilă să aducă omenia, naturalețea și angajamentul luptelor sale în casele și în conștiința italienilor.
Pentru a-i aduce un omagiu, Alessandro Gatti a creat o colecție de păpuși care o reprezintă. Şi strângând în mâini una dintre ele care amintește de Raffaella Carrà devenită în timp o icoană a comunității LGBT, spune: „O femeie, o showgirl, o cântăreață, o prezentatoare, care a reușit să mute munți pe care politica nu a reușit niciodată în mulți ani. A reuşit să creeze o magie în jurul ei și această magie a făcut mai mult decât multe alte lucruri oficiale care nu duceau la nimic”.
Mai mult decât ovaţiile aduse divei, adevăratul cor este cel al vocilor care reamintesc dedicarea şi angajamentul Raffaellei Carrà. „Cred că este genul de persoană pe care toată lumea ar trebui să-şi dorească să o întâlnească în viața lor, chiar dacă nu este celebră. Pentru omenia, pentru talentul său, pentru priceperea, pentru capacitatea sa de a-i ajuta pe ceilalți”.
Și în timp ce RAI schimbă programul și transmite tot mai multe omagii aduse reginei TV, în așteptarea ceremoniei funerare de vineri, durerea romanilor care vin pentru a aduce un ultim salut este și pentru acea Italie pe care Raffaella, plecând, o ia cu ea: o țară veselă şi îmbrăcată în paiete, populată cu staruri capabile să emoţioneze și să-i facă pe oameni să reflecteze, cu grație și în ritm de dans.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau