Școala Veronica Micle din Bucium va fi reabilitată și modernizată
Dimensiune font:
In cadrul conferinței de presă organizată astăzi la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica a transmis că Școala nr. 2 Veronica Micle din Bucium va întra într-un amplu program de investiții, menit de a stimula cetățenii din zonă să își înscrie copiii la școala de cartier, pentru a evita aglomerația spre oraș. Vorbim despre lucrări atât în ceea ce privește terenul de sport, cât și despre căile de acces, fațadă și împrejmuire iar cel mai important, despre construirea unui nou corp de clădire dedicat ciclului gimnazial.
“Odată cu introducerea Grădiniței Bucium în cadrul Inspectoratului Școlar Iași, aceasta va fi arondată Școlii Veronica Micle. Această școală nu a intrat în finanțare prin PNRR dar a intrat prin Programul Operațional Regional. Vor fi făcute lucrări legate de partea de împrejur, căci se vor modifica în totalitate împrejmuirea și accesul în școală. Se va permite accesul și prin spatele Grădiniței și va fi construită o parcare. Aceasta este deja proiectată, cu acces dinspre Vamașoaia. Un alt subiect important aflat în atenția noastră este ca în curtea Școlii Veronica Micle să extindem capacitatea acesteia, prin construirea unui corp care să adăpostească și învățământ gimnazial și avem deja studii efectuate în acest sens. Pentru că elevii își termină ciclul educativ la clasa a 4-a și apoi sunt transferați către oraș. Automat că sunt distribuiți către o școală acolo. Deja au fost găsite soluții de către proiectanți”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau