Piţurcă îşi atacă jucătorii
Dimensiune font:
* selecţionerul a recunoscut după înfrângerea de la Bucureşti cu Turcia (scor 0-2, au înscris Yilmaz ’22 şi Erdinc ’90+5) că tricolorii mai au şanse minime să joace barajul pentru turneul final din Brazilia
„Se anunţa un meci foarte dificil şi aşa a şi fost. După ce primeşti gol de o asemenea manieră şi faci atâtea greşeli este greu să mai revii. La un asemenea nivel e greu să faci atât de multe erori şi să speri la un rezultat pozitiv. Prea mulţi jucători nu au corespuns fizic. Dar chiar şi aşa am avut câteva ocazii şi puteam obţine un punct. Nu mai putem face însă nimic acum, mai avem două jocuri şi trebuie să le câştigăm pentru a sta la mâna celorlalte rezultate”, a declarat Victor Piţurcă, subliniind că „şansele de calificare sunt minime, dar sperăm ca Olanda să joace şi ultimele două partide la potenţial maxim chiar dacă este deja calificată”.
Selecţionerul a afirmat că s-a simţit lipsa lui Bourceanu, dar nu a dorit să evalueze prestaţia lui Hoban, care l-a înlocuit: „Naţionala nu trebuie să stea într-un jucător sau doi. Este adevărat că nu avem multe opţiuni şi avem destui fotbalişti fără meciuri la un nivel foarte înalt”. Piţurcă a fost dezamăgit de Pintilii, care a greşit foarte mult. „Nu înţeleg cum un jucător ca Pintilii poate să greşească atât de mult. La fel Torje, de la care mă aşteptam la mult mai mult. Maxim a intrat cu entuziasm, la fel Adi Popa, însă şi ei au greşit foarte mult. Nu e posibil ca Maxim să dea pase cu călcâiul când eram conduşi pe tabelă”, a mai precizat tehnicianul român, care a anticipat că Marica va avea probleme fizice după ce a tras echipa după el în meciul cu Ungaria, menţionând însă că nu putea să nu-l titularizeze.
Terim le-a cerut turcilor să joace fără frică
Selecţionerul turc Fatih Terim a declarat că echipa sa a crezut în victorie cu România: „Toţi jucătorii au crezut în victorie şi le-am spus să nu le fie frică de înfrângere şi de greşeli pentru că eu răspund pentru asta. Fizic, România era în formă, dar jucătorii noştri au fost şi mai în formă. A fost un meci greu, aproape ca unul de şah. Mi-a plăcut că la primul gol toată echipa a venit să mă felicite. Am avut o primă repriză pe care am dominat-o şi în care am şi marcat. Am întâlnit o echipă bună, care ne-a învins la Istanbul”, a completat Terim, pentru care este mai puţin important dacă Turcia va juca barajul: „Mai avem două meciuri şi avem nevoie de încă două victorii. Dacă ne calificăm sau nu e mai puţin important, dar suporterii aşteaptă victorii. Este un drum al speranţei şi vom face totul pentru a-i face mândri”. Fatih Terim a mai spus că misiunea lui s-a încheiat la Bucureşti, ce ar putea însemna că renunţă la postul de selecţioner, urmând să continue doar ca antrenor al campioanei Galatasaray.
La mâna Olandei
În condiţiile în care Ungaria învins marţi Estonia cu 5-1, iar Andorra - Olanda s-a terminat 0-2, România mai păstrează, totuşi, şanse la locul 2 în grupă D, dar toate calculele pornesc de la victorii în cele două meciuri rămase de disputat: în Andorra şi cu Estonia, cu care ar obţine 19 puncte. Tricolorii ajung la baraj dacă olandezii, deja calificaţi, înving Ungaria pe teren propriu, dar şi în Turcia. Ultima mai are de jucat în Estonia, în timp ce maghiarii primesc vizita Andorrei. (I.T.)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau