Poli Iaşi, la un prim bilanţ: Niculescu a făcut ceea ce trebuie

 Scrie în orice curs de fotbal. Când un antrenor îşi începe munca la o nouă echipă, are nevoie de ceva timp pentru a evalua lotul. Iar când lotul e reformat din temelii, cu 20 nou-veniţi (câţi erau la început), perioada de evaluare se lungeşte. Cele două cantonamente n-au fost suficiente, aşa s-a intrat în campionat. Iar programul nu i-a avantajat deloc pe alb-albaştri. În cele şapte etape disputate până acum, băieţii din Dealul Copoului au înfruntat şase echipe cu pretenţii de play-off/promovare!

Toată lumea, suporteri şi ziarişti, e de acord că rezultatele sunt bune (chiar dacă unele au fost obţinute cu mult noroc, trebuie şi aşa ceva în fotbal). În schimb, s-au înmulţit şi intensificat criticile în ce priveşte calitatea jocului. Că, la câţi bani au intrat la club, la câte achiziţii s-au făcut, la ce salarii şi condiţii sunt, echipa scârţâie, n-are orizont, nu face spectacol, s-a chinuit prea mult ca să obţină astea 14 puncte. Aparent, cei ce vin cu asemenea reproşuri au dreptate. Doar aparent...

Pentru că obiectivul a fost clar şi spus cât se poate de răspicat încă de la început: promovarea. Ori  la asta se poate ajunge doar prin punctele obţinute. Nu joacă nici bugetul, nici salariile şi nici condiţiile de pregătire, ci fotbaliştii. Care trebuie aduşi la un numitor comun!

Şi atunci, ce faci ca antrenor, când eşti obligat să ai un start foarte bun de campionat, să scoţi cât mai multe puncte, împotriva celor mai tari adversari din ligă?

Mizezi pe joc ofensiv, posesie, spectacol, pe orice teren, împotriva oricărui adversar, aşa cum a făcut Pancu? Sau întâi îţi organizezi apărarea, scopul pe termen scurt fiind cel de a primi cât mai puţine goluri, aşa cum a procedat Niculescu?

La Pancu, obiectivul era cu totul altul, salvarea de la retrogradare. N-ar fi trebuit să deranjeze pierderea de puncte în prima parte a întrecerii, în condiţiile în care echipa evolua din ce în ce mai curajos, juca numai pe atac. Cu riscul îndeplinirii normei de patru goluri încasate la fiecare meci. O dată reglat mecanismul de joc, Poli ar fi putut bate pe oricine şi se putea clasa pe un loc liniştitor. Decidenţii de atunci din club n-au avut răbdare.

Cum, nici cei de acum nu pot avea. La presiunea publicului, a presei şi a consilierilor locali. Aşa că Niculescu a făcut ceea ce trebuie. Iată ce spune Măldărăşanu, antrenorul momentului, într-un interviu acordat, chiar ieri, GSP: „E vorba de un echilibru între faza defensivă şi cea ofensivă. Evident, trebuie să lucrezi mult defensiv, nu poţi face o casă fără fundaţie. Dar echilibrul e cel mai important. E important să împărt efortul între jucători. Între sistemul 4-3-3 jucat de mine şi 4-3-3 jucat de altul sunt diferenţe. Unul preferă să construiască prin inter, altul pe extreme. Dar nu trebuie să ajungi în situaţia ca un jucător să alerge 5 metri, iar altul 80 de metri”. Vi se pare că Niculescu face altfel? Marcel FLUERARU