Șoc la CFR Cluj: Adrian Mutu și-a dat demisia
Dimensiune font:
Adrian Mutu a anunțat că și-a prezentat demisia din funcția pe care o deținea la CFR Cluj. Deși a fost sfătuit să ia decizii într-un moment mai calm, Mutu a confirmat că nu a mai rezistat și a decis să demisioneze.
Acest gest vine după o perioadă de reflecție, care a urmat unei situații tensionate în cadrul clubului. Mutu a afirmat că demisia sa este o decizie personală și că își asumă responsabilitatea pentru aceasta.
„Mi-am dat demisia de la CFR Cluj! M-am gândit toată noaptea, nu pot să trec peste această umilință. Eu am o altă mentalitate, una de învingător. Demisia mea este de la ora 11:00 dimineața pe biroul președintelui de la CFR Cluj, Cristi Balaj. Aștept s-o aprobe și domnul Varga și ne strângem mâinile.
A fost o umilință prea mare, peste care eu, care am un caracter de campion, pur și simplu nu pot să trec. Îmi doresc să facă performanță în continuare CFR-ul, dar e greu în aceste condiții, pe care le-ați văzut și dumneavoastră. E vorba despre evoluția pe care am avut-o în meciul împotriva Corvinului, dar mai ales despre lipsa de atitudine care a existat.
Deci, oficial, pot spune că mi-am înaintat demisia! Îmi pare foarte rău de această situație, dar eu, Adrian Mutu, am stat și m-am gândit toată noaptea și pur și simplu nu pot accepta așa ceva”, a declarat Mutu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau