SuperLiga: Meci încheiat după 26 de minute din cauza scandărilor xenofobe /VIDEO
Dimensiune font:
Partida dintre OSK Sepsi Sfântu Gheorghe și U Craiova 1948 a fost întreruptă inițial și apoi suspendată definitiv după doar 26 de minute, în urma scandărilor xenofobe ale suporterilor din tribune.
Sepsi – U Craiova 1948, încheiat după 26 de minute
Inițial, partida de la Sfântu Gheorghe a fost oprită pentru 10 minute de arbitrul Andrei Chivulete, iar jucătorii au fost trimiși la vestiare, după scandările xenofobe din zona spectatorilor.
Crainicul stadionului a anunțat în repetate rânduri la stația de amplificare că partida urmează să fie încheiată daca din tribune se vor auzi în continuare scandări care contravin regulamentului.
După reluare, partida a fost oprită definitiv, conform regulamentului, după doar două minute, deoarece lozincile din tribune au continuat.
Regulamentul în privința scandărilor xenofobe spune că echipa vinovată de incidente va pierde meciul cu scorul de 3-0, iar în cazul în care suporterii ambelor echipe sunt vinovați, atunci ambele echipe vor pierde cu același scor.
Conform informațiilor Digisport, suporterii echipei U Craiova 1948 au fost cei care au provocat incidentele, iar Comisia de Disciplină a FRF va trebui să ia o decizie în acest caz.
Este prima partidă din SuperLigă care se încheie din cauza scandărilor. După ce spectatorii au părăsit terenul, antrenorul Cristiano Bergodi a decis ca jucătorii lui Sepsi să efectueze un antrenament.
Aici poți vedea momentul întreruperii partidei dintre Sepsi și U Craiova 1948.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau