Fosila unu peşte cu maxilar a fost descoperită pe fundul unui lac, fiind considerată cea mai veche creatură cu faţă din lume. Potrivit cercetătorilor, aceasta pare să fie veriga lipsă din dezvoltarea vertebratelor, oferind indicii importante cu privire la evoluţia umană, potrivit Mirror.
Experţii sunt de părere că ceea ce s-a descoperit pe continentul asiatic este absolut incredibil şi vor avea nevoie de o perioadă de timp să "digere" şi să înţeleagă ceea ce au în faţa lor.
"Rezolvă într-un final o problemă veche de ani de zile privind originea peştilor moderni. Acum ştim că că peştii preistorici au oferit dezvoltarea animalelor moderne aşa cum le ştim", a declarat profesorul paleontolog al Universităţii din Flinders, John Long.
Potrivit primelor informaţii, peştele ar fi avut o lungime de opt inchi şi o armură de solzi. Este una dintre cele ami primitive vertebrate cu maxilar modern, având oase care se află şi în oameni.
"Ne va lua ceva timp să digerăm toate implicaţiile acestei descoperiri remarcabile, dar este clar una dintre cele mai mari descoperiri din istorie, ajutându-ne să înţelegem evoluţia primelor vertebrate. Este o descoperire neaşteptată care va modifica cărţile de istorie privind evoluţia oaselor", a declarat un alt profesor, Matt Friedman.
Adauga comentariul tau