Cine sunt arcturienii și cum ne pot ajuta
Dimensiune font:
Arcturienii sunt una dintre cele mai avansate civilizații din întreaga noastră galaxie. Arcturus este cea mai strălucitoare stea din consteleția Bootes, aflată la aproximativ 36 de ani lumină de Pământ. Ei sunt o rasă prietenoasă, venită dintr-o lume existentă începând de la cea de a 5–a dimensiune, mergând însă și mult mai mult către dimensiunile superioare, fiind un fel de prototip al viitorului omenirii. Prietenoși în natura lor, arcturienii sunt renumiți ca o rasă care ajută ființele fără ca acestea să știe.
Sunt descriși ca având aproximativ 1.2 -1,5 m înălțime, cu ochi mari căprui, având o piele verde și trei degete la mâini. Ei sunt foarte asemănători unul cu altul, ceea ce elimină starea de comparație și competitivitate specifică pământenilor. Distanțele care pentru noi sunt astronomice nu prezintă nici o dificultate pentru arcturieni, deoarece ei dețin cea mai avansată tehnologie din galaxia noastră, Calea Lactee.
Energia lor lucrează ca un vindecător mental, emoțional și spiritual pentru umanitate. Ea reprezintă de asemenea un pasaj de trecere prin care oamenii trec în cadrul procesului morții și renașterii. Am putea spune că ea funcționează ca o stație ce este folosită de conștiința imaterială pentru a se acomoda la fizicalitate.
În orice aspect la viții focalizarea lor este preponderent asupra căii ce conduce la realizarea îndumnezeirii. Arcturienii lucrează îndeaproape cu Maeștrii ascensionați, ce formează ceea ce ei numesc Fraternitatea Totului, și de asemenea cu Comandamentul galactic.
Ei înșiși se prezintă:
”Noi în viețile noastre vibrăm în cea de a 5-a dimensiune. Putem să revenim atunci cand alegem aceasta la forma fizică, pe care o putem păstra mai mult timp decât voi pământenii. De obicei existăm în această forma fizică timp de 300-400 de ani tereștri.”
Arcturienii ne învață că ingredientul fundamental al vieții în cea de a 5-a dimensiune este iubirea. Negativitatea, teama și vinovăția trebuie depășite și alchimizate, fiind transmutate în iubire și lumină.
Societatea arcturiană este guvernată de cei în vârstă, care sunt venerați de către populația din Arcturus pentru profunda lor cunoaștere, înțelepciune și extrem de înalta frecvență de vibtație, Cu cât mai înaltă este frecvența de vibtație, cu atât ființa este mai aproape de Lumină sau Spirit sau, altfel spus, de Dumnezeu.
Arcturienii sunt cele mai iubitoare și lipsite de judecată față de ceilalți ființe pe care vi le puteți imagina vreodată. Ei au capacitatea de a deplasa obiecte cu mintea și sunt perfect telepați.
Ei nu mănâncă propriu-zis, dar au capacitatea de a ingera energia. Sursa lor de hrană este un lichid efervescent care este foarte vitaminizant pentru întreaga ființă.
Auzul subtil le depășește capacitățile telepatice și sunt, de asemenea, înzestrați cu o capacitate de a simți ce prpovine din partea posterioară a capului. Înaltele capacități spirituale le-au permis să evite îmbătrânirea, orice boală fiind eliminată cu secole în urmă și au, de asemenea, capacitatea de a transcende timpul și spațiul. Ei iși încheie existența atunci când contractul pentru această viață s-a încheiat și au realizat ceea ce își propuseseră.
La ei nu există temperaturi extreme. Civilizația lor a transcens dualitatea și trăiește în unitate. În Arcturius profesia unei ființe este dată de frecvența sa de vibrație și de culorile din aura sa. De exemplu, cei care sunt desemnați pentru a avea grijă de copii trebuie să aibă violet în aură (o culoare a înțelepciunii) în mod preponderant, deoarece numai sufletelor înțelepte le este permis să aibă grijă de cei tineri. La fel se petrece și cu cei desemnați să dea naștere copiilor. Ei sunt scanați și cercetați auric și vibrațional și atunci când sunt aleși de bătrâni pentru a da naștere unui arcturian trec printr-un process uimitor: vibrațiile ambilor părinți sunt ridicate la o frecvență corespunzătoare dimensiunii a șaptea ( ce corespunde maeștrilor ascensionați) pentru ca procesul nașterii să permită venirea unor suflete foarte elevate.
Procesul reproducerii este o onoare pentru un arcturian și una dintre cele mai elevate profesii.
Actul reproducerii nu este realizat în sens fizic așa cum este privit pe Pământ. Pe Arcturius este un fel de conexiune mentală în care energiile masculine și feminine sunt perfect echilibrate și un fel de forță subtilă curge prin cele două ființe și crează o altă ființă. Noua formă de viață este apoi luată și dusă într-o cameră specială ce emană frecvențele de vibrație adecvate, până când ființa este gata pentru a se integra într-o unitate familială pe Arcturius. Multe ființe din Arcturius sunt apoi implantate pe alte planete ca un mare act de dăruire și ajutor.
Pe Arcturius nu există competiție. Fiecare gând, cuvânt, acțiune și produs este judecat prin prisma capacității sale de a ridica frecvența cât mai aproape de Dumnezeu. Dacă nu este așa, atunci nu există pe Arcturius. Frecvența de vibrație a unei persoane este corelată direct cu capacitatea ei de a-și controla corpul, emoțiile, gândurile, acțiunille și creațiile. Arcturienii au un control total asupra acestor aspecte.
Ei au dezvoltat capacitatea de a transcende ego-ul, separativitatea și temerile specifice naturii de bază. Succesul este apreciat numai în termenii măsurării frecvenței de vibrație. Dacă o ființă arcturiană primește feedbackuri că nu împlinește țelul său evolutiv, imediat i se trimit profesori care să o ajute.
Arcturienii dorm foarte puțin, doar pentru o scurtă perioadă o dată pe săptămână, dar pentru ei acesta este un timp sacru în care sufletul călătorește și se reconectează la tărâmurile înalte ale conștiinței. Ei sunt capabili să asimileze informații în mod telepatic. Este un process similar am putea spune cu acela al ingestiei hranei, dar se produce la nivel energetic. Ei sunt capabili să asimileze informații de o sută de ori mai repede decât ființele umane de pe Pământ. Au, de asemenea, capacitatea de a călători în timp.
Ei călătoresc de-a lungul Universului în navele lor stelare, care sunt printre cele mai avansate din întregul Univers. Unul dintre motivele pentru care Pământul nu a fost atacat de rasele negative de extratereștri a fost teama acestora de avansatele nave arcturiene, care veghează asupra Pămîntului. Una dintre aceste nave stelare arcturiene a fost numită Athena, după numele Zeiței grecești.
Navele arcturiene fac parte din Confederația arcturiană. Ele au fost acceptate în Federația galactică aproximativ acum 3.75 milioane de ani. Navele arcturiene sunt propulsate de niște cristale care provin de pe o planetă din galaxiea Calea Lactee care este necunoscută oamenilor de știință de pe planeta noastră. Aceste cristale pot conduce energia luminoasă provenită de la marele Soare Central.
Arcturienii se află aici pentru a asista umanitatea pentru a intra în cea de a patra și a cincea dimensiune a realității și în ridicarea frecvenței de vibrație. Ei se pot manifesta fizic, dar există, de asemenea, în stare eterică, astfel încât materia fizică nu constituie un obstacol pentru ei. Ei sunt cunoscuți ca și gardieni și protector ai conștiinței înalte în Univers. Multe suflete sunt aduse în timpul nopții pe navele spațiale arcturiene în timpul stării de vis, timp în care sunt ajutate și se lucrează asupra lor, fără a fi încălcat niciodată liberal arbitru al ființei așa cum se petrece în cazul micilor cenușii.
Arcturienii au baze de-a lungul întregului Univers și, de asemenea, pe planeta noastră și pe Lună. Ei se află aici pentru a educa umanitatea, dar din păcate guvernele mondiale sunt extrem de materialist și egoist orientate și sunt interesate doar de tehnologia militară și nu de iluminarea spirituală. Ei pot ajuta extrem de mult, mai mult decît ne-am putea noi imagina, dar până acum guvernele au opus rezistență ajutorului pe care aceste ființe atât de evaluate l-ar putea acorda, preferând alianțe cu micii cenușii, care sunt ființe foarte egoiste, interesate de a folosi resursele și lumea noastră doar pentru scopurile lor egoiste. Totuși această situație nu va mai fi tolerată mult timp și schimbări importante sunt în curs de desfășurare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau