De ce copacii au sub 100 de metri?

În mod obişnuit, cu cât un arbore este mai înalt, cu atât frunzele sale sunt mai mici. Explicaţia matematică pentru acest fenomen se pare că fixează o limită de înălţime până la care aceştia pot creşte. De aceea, nici cele mai înalte exemplare de sequoia nu depăşesc 115 metri înălţime.

Kaare Jensen de la Universitatea Harvard şi Maciej Zwieniecki de la Universitatea Davis din California au comparat 1925 de specii de arbori, cu frunze de dimensiuni de la câţiva milimetri până la o lungime de 1 metru şi au constatat că mărimea frunzei variază cel mai mult la copacii relativ mici.

Jensen este de părere că explicaţia poate fi găsită în sistemul circulator al plantei. Zaharurile produse în frunze se difuzează printr-o reţea de celule în formă de tub, numită floem. Zaharurile accelerează pe măsură ce se deplasează, astfel încât cu cât frunzele sunt mai mari, cu atât mai repede acestea ajung în restul plantei. Numai că floemul din tulpini, ramuri şi trunchi acţionează ca o piedică. Se ajunge la un punct în care devine o pierdere de energie dacă frunzele continuă să crească în dimensiuni. Arborii înalţi ating această limită când frunzele lor sunt încă mici, pentru că zaharurile trebuie să circule printr-un trunchi mare, să ajungă la rădăcini şi astfel se produce o strangulare şi mai mare.

Ecuaţiile lui Jensen care descriu această relaţie arată că, pe măsură ce arborii devin mai înalţi, atât frunzele neobişnuit de mari, cât şi cele neobişnuit de mici încetează să mai fie viabile. (Physical Review Letters, doi.org/j6n).

Gama de dimensiuni ale frunzelor se restrânge şi, la aproximativ 100 de metri înălţime, limita superioară coincide cu cea inferioară. Peste această limită se pare că niciun copac nu îşi mai poate forma o frunză viabilă. Aceasta ar putea explica de ce chiar şi cele mai înalte exemplare de sequoia din California nu depăşesc 115,6 m.

Sursa: http://www.scientia.ro/