De Valentine's Day, escrocheriile pe internet sunt în floare, avertizează BitDefender
Dimensiune font:
Ziua Îndrăgostiților este pentru unii un bun prilej de a face bani în mod necinstit, astfel că escrocheriile cibernetice se înmulțesc în această perioadă.
De Valentine's Day și în perioada de dinainte, internauții sunt sfătuiți să se ferească de premii extraordinare sau de experți într-ale inimii care pretind că pot pune pe roate relațiile în dificultate. Acest tip de escrocherii sunt distribuite prin emailurile de tip spam și direcționează utilizatorii către site-uri de phishing, fraudă sau către pagini cu viruși.
Bărbații cheltuiesc cu 75% mai mulți bani decât femeile anul acesta de Valentine’s Day, potrivit unui sondaj realizat de CreditDonkey.com, așa încât infractorii cibernetici încearcă să îi atragă pe aceștia cu idei de cadouri. ’’Ofertele’’ includ ciocolată, inele cu diamant, parfumuri, daruri personalizate, bijuterii în formă de inimă sau ceasuri.
’’Escrocii au declanșat un adevărat raid de atacuri, întrucât spam-ul de Valentine’s Day reprezintă aproape 7% din întregul volum de spam la nivel global. Fraudele înregistrează o creștere cu această ocazie, astfel că oamenii ar trebui să evite site-urile de dating false, cadourile la preț redus sau profilurile dubioase pe rețelele de socializare. Toate acestea colectează datele personale și fură identitatea și banii utilizatorilor’’, spune Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist la Bitdefender.
Una dintre escrocheriile care se răspândesc cu repeziciune atrage utilizatorii cu wallpaper-uri de Valentine’s Day și îi redirecționează către site-uri frauduloase. Acestora li se promite apoi că vor câștiga telefoane iPhone 5 și li se cer detaliile personale. Păcăleli asemănătoare, în numele lui Cupidon, circulă și pe Facebook.
De asemenea, jocurile și aplicațile de Android descărcate de pe marketplace-uri neoficiale pot instala adware sau viruși.
Top 10 escrocherii de Valentine’s Day în 2013:
Felicitări online periculoase
Cadouri pentru îndrăgostiți pe rețelele sociale
Oferte false cu limuzine
Propuneri de întâlniri amoroase
Profiluri false pe rețele sociale
Site-uri de întâlniri online
Oferte frauduloase de flori
Wallpaper de Valentine’s Day
Aplicații de Android periculoase
Falși experți în dragoste
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau