Meteoritul care a căzut pe Pământ, în Rusia, a intrat în contact cu alt corp ceresc
Dimensiune font:
Meteoritul care s-a dezintegrat în luna februarie deasupra oraşului Celiabinsk intrase în contact cu alt corp ceresc sau trecuse foarte aproape de Soare înainte să cadă pe Pământ, se spune într-un studiu prezentat marţi.
Câteva fragmente descoperite în Urali arată că meteoritul a suferit un "proces de fuziune intens" chiar înainte să pătrundă în atmosfera terestră, potrivit analizei cercetătorilor de la Institutul de geologie şi mineralogie din Novosibirsk.
"Acest lucru înseamnă aproape sigur că a existat o coliziune între meteoritul de la Celiabinsk şi un alt corp din sistemul solar (asteroid sau planetă) sau o trecere foarte aproape de Soare", spune Victor Şarighin de la institutul menţionat. Acesta urmează să prezinte rezultatele studiului la conferinţa de geochimie de la Florenţa (Italia), scrie Agerpres.
O ploaie de meteoriţi s-a abătut pe 15 februarie deasupra Celiabinskului după explozia, la circa 20 km altitudine, unui asteroid al cărui diametru a fost estimat la 17 m şi cu o greutate între 5.000 şi 10.000 tone. Mai mult decât miile de mici fragmente de piatră care au ajuns la sol, unda de şoc de la dezintegrare, apărută un minut mai târziu, a provocat importante pagube în oraş. Peste o mie de persoane au fost rănite. În regiune s-au găsit numeroase fragmente, însă se apreciază că cea mai mare bucată din meteorit a căzut în lacul Cebarkul. Oameni de ştiinţă încearcă în prezent să o localizeze şi să o scoată la suprafaţă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau