Prima construcţie umană de pe Lună va fi creată prin imprimare 3D (FOTO)
Dimensiune font:
Agenţia Spaţială Europeană şi-a unit forţele cu o comanie de arhitectură şi plănuieşte să contruiască prima bază selenară cu ajutorul tehnologiei de printare 3D.
Va fi mult mai eficient şi mai ieftin de construit decât orice altă alternativă propusă până acum. Proiectul presupune utilizarea tehnicilor 3D pentru a transforma rapid solul lunar în domuri locuibile.
Structura solului selenar va asigura protecţie atât împotriva radiaţiilor, cât şi a temperaturilor. În interior, un dom creat din material gonflabil va găzdui un mediu de viaţă pentru primii colonişti umani.
Agenţia Spaţială Europeană şi firma de arhitectură Foster + Partners lucrează acum la tehnologia care ar putea face ca acest proiect să devină realitate. „Tehnicile de printare 3D oferă mijloacele necesare pentru a facilita crearea aşezărilor selenare cu logistică redusă”, a declarat Scott Hovland, din cadrul ESA.
Aproximativ 90% din lucrurile necesare pentru crearea bazei se află deja pe Lună. Tot ce mai trebuie să facă oamenii este să transporte roboţii de printare 3D şi restul materialelor precum domul gonflabil.
Reprezentanţii companiei Foster + Partners au declarat că tehnologia lor de printare 3D a fost deja testată în medii extreme aici pe Pământ, motiv pentru care ei consideră că ea se va descurca la fel de bine şi pe Lună.
Specialiştii au deja o idee legată de modul în care vor folosi tehnologia în condiţiile de mediu de pe Lună. Ei plănuiesc să elaboreze „un dom catenar realizat din pereţi structuraţi celular care să protejeze împotriva micrometeoroizilor şi radiaţiilor spaţiale”. Până acum, experţii au produs un prototip de 1,5 tone al structurii celulare, pentru a demonstra rezistenţa pereţilor.
Prototipul este alcătuit din materiale ce imită resursele selenare şi oxid de magneziu. În acest fel, materialul este transformat într-o pastă ce poate fi pulverizată astfel încât să formeze pereţii. Ulterior se aplică un agent de lipire care face ca materialul se devină „tare ca piatra”.
În prezent, utilajele au capacitatea de a printa 2 metri de material pe oră, dar specialiştii susţin că următoarea generaţie de imprimante vor putea genera 3,5m de material pe oră, destul cât să permită ridicarea clădirii în doar o săptămână.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau