Versiune mai mică pentru One
Dimensiune font:
* Evleaks, una dintre cele mai serioase surse de informaţii neoficiale, a intrat în posesia unei imagini a viitoarei versiuni „mini” a celebrului One
Gadgetul este cunoscut sub numele HTC M4 şi va avea un design similar cu cel al vârfului de gamă HTC, remarcându-se aceeaşi carcasă fabricată din aluminiu, rama laterală de culoare albă sau perechea frontală de difuzoare, dar şi unele mici diferenţe, cum ar fi poziţionarea camerei şi a bliţului acesteia.
Conform ultimelor zvonuri, HTC M4 ar urma să ofere un ecran cu o diagonală de 4,3” şi rezoluţie HD, un procesor dual-core de la Qualcomm care va fi tactat la 1,2 GHz, o memorie RAM cu o capacitate de 2 GB, 16 GB de stocare internă şi o baterie cu o capacitate de 1700 mAh.
Specificaţiile camerei sunt mai puţin clare, unele surse afirmând că vom primi un senzor BSI cu o rezoluţie de 13 MP, în timp ce altele susţin utilizarea aceluiaşi senzor de mari dimensiuni cu rezoluţie de 4 MP, promovat sub numele comercial UltraPixel.
Urmaşul apreciatului model One S ar urma să ajungă pe piaţă undeva la sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului în curs.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau