Suceava TBC la Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică din Costâna
Dimensiune font:
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a luat în evidenţă un nou caz de TBC înregistrat în Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna. „În focarul de tuberculoză de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna a fost diagnosticat un al optulea pacient, internat în prezent în Secţia Pneumoftiziologie”, ne-a spus şeful DSP, dr. Ludovic Abiţei. El a precizat că a informat şi Prefectura despre apariţia acestui nou caz.
De la începutul anului şi până în prezent, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Costâna evoluează un focar de tuberculoză pulmonară care includea până acum un număr de 7 cazuri. În momentul de faţă, este vorba despre un asistent medical în vârstă de 38 de ani şi de 7 asistaţi social, femeii şi bărbaţi. În centru s-au luat o serie de măsuri în focar, prima fiind investigarea de urgenţă prin examen radiologic a tuturor asistaţilor şi personalului. De asemenea, s-au distribuit substanţe dezinfectante, măşti, mănuşi pentru a completa stocurile insuficiente ale unităţii. Acesta nu este singurul focar de TBC din zona Rădăuţi, în primăvară o situaţie similară fiind înregistrată la Căminul de bătrâni Rădăuţi.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau