A scăzut numărul de accidente auto, de morți și de răniți grav

Dimensiune font:

| 06-11-2023 08:30

Statisticile realizate de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi făcute publice ieri arată o scădere a numărului de accidente rutiere grave şi a numărului persoanelor decedate sau grav rănite în urma acestor evenimente. Valorile celor trei indicatori – număr de accidente, număr de morţi şi număr de răniţi grav - sunt conform oficialilor Poliţiei Rutiere, cele mai scăzute din ultimii zece ani

„Deşi statistica ne arată că numărul şi consecinţele accidentelor rutiere sunt în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile din ţară au un impact deosebit de fiecare dată. Conform celei mai recente analize realizate la nivelul Direcţiei Rutiere, comparativ cu perioada similară a anului 2022, anul acesta au fost înregistrate cu 4% mai puţine accidente, cu 9% mai puţine persoane decedate şi cu 5% mai puţine persoane rănite grav. De asemenea, valorile celor 3 indicatori, înregistrate, sunt cele mai mici din ultimii 10 ani”, a anunţat, duminică, în cadrul unei declaraţii de presă, comisarul şef Cristian Andrieş, de la Direcţia Rutieră a Poliţiei Române.

Potrivit acestora, analizele făcute la nivelul instituţiei indică drept principale cauze de producere a accidentelor rutiere grave nerespectarea regimului legal de viteză, indisciplina pietonilor, indisciplina bicicliştilor şi neacordarea priorităţii de trecere.

Mii de amenzi într-o săptămână

Acţiuni de amploare ale poliţiştilor rutieri au avut loc în perioada 23 – 29 octombrie şi în perioada 9 – 15 octombrie. Zeci de mii de şoferi au fost controlaţi, unii dintre ei fiind amendaţi.

Astfel, conform datelor furnizate duminică, între 23 şi 29 octombrie au fost constatate peste 800 de infracţiuni şi aplicate peste 23.500 de sancţiuni contravenţionale, fiind testaţi, pentru consumul de alcool, 32.728 de conducători de vehicule şi alţi 1.811 conducători de autovehicule pentru consumul de droguri.

În urma testărilor, au fost constatate 179 de infracţiuni pentru conducerea de autovehicule sub influenţa alcoolului şi alte 115 pentru conducerea sub influenţa substanţelor interzise.

În perioada 9 – 15 octombrie 2023, în cadrul acţiunii „Focus on the road”, au fost verificate peste 67.000 de vehicule, aplicate peste 14.500 de sancţiuni contravenţionale şi constatate 436 de infracţiuni la regimul rutier.

Dintre acestea 11.773 au fost pentru şoferi sau pasageri care nu purtau centura de siguranţă, 2.421 pentru folosirea telefonului mobil şi 367 pentru alte activităţi de natură a distrage atenţia. Claudiu IACOB

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Evaziune fiscală în mediul online: doi administratori de firmă, puși sub acuzare
11/04/2025 18:43

Doi administratori ai unei societăti comerciale din Bucuresti sunt cercetati sub control judiciar, fiind suspectati de evaziune fiscală in legătură cu activităti de comert online, potrivit unui comunicat t ...

Ambra – comoara parfumată a oceanelor
10/04/2025 19:04

Pe tărmurile pustii, acolo unde valurile aduc lucruri pierdute din adancuri, se poate intampla ca un trecător să găsească o bucată neregulată, cenusie, cu un miros ciudat, amestec de sare, animal si mosc ...

Handedness - de ce nu folosim toți aceeași mână
10/04/2025 19:01

Într-o lume in care majoritatea lucrurilor sunt create pentru dreptaci, stangacii trăiesc adesea ca niste oaspeti nepoftiti intr-o casă străină. De la foarfece la deschizătoare de conserve, de la bă ...

Un bărbat român a fost arestat de poliția antitero din Regatul Uni
10/04/2025 10:37

Un bărbat roman a fost arestat de politia antitero din Regatul Unit, care investighează un incendiu la un depozit DHL din apropierea orasului Birmingham, informează joi PA Media si dpa. Politia Metropolitan ...

„Street art” – galeria care nu are uși
09/04/2025 18:20

Într-un colt de oras unde clădirile gri nu mai spun nimic si trotuarele par să fi uitat cum e să aibă viată, apare dintr-odată o explozie de culoare. Un perete prăfuit devine scenă pentru un perso ...

Argintul coloidal – alchimie modernă sau iluzie
09/04/2025 18:18

Argintul coloidal, subiect de fascinatie si controversă deopotrivă, rămane una dintre cele mai discutate substante in cercurile interesate de terapiile alternative si de medicina complementară. Desi promova ...

Gheisa – arta de a fi o prezență
09/04/2025 18:17

Într-o tară unde florile de cires spun povesti si linistea are sonorităti proprii, gheisa rămane un simbol viu al elegantei cultivate in tăcere. Îmbrăcată intr-un kimono de mătase, cu pasi m� ...

Când începe perioada de prohibiție la pescuit în România
07/04/2025 18:26

Se apropie perioada de prohibitie in Romania, cand toate formele de pescuit vor fi interzise pentru protejarea ecosistemelor acvatice. În anul 2025, prohibitia generală pentru pescuitul comercial, recre ...

O adolescentă româncă a rupt scena la Britain's Got Talent
07/04/2025 17:54

Maya Giotea, o adolescentă de doar 14 ani din Romania, a făcut istorie la Britain's Got Talent, impresionand juriul cu o interpretare spectaculoasă a piesei „Listen” de Beyoncé. Juratul Br ...

Trei pisici născute în România, în topul elitei mondiale
07/04/2025 11:00

Pisicile crescute in Romania continuă să urce pe podiumurile internationale si să impresioneze prin elegantă, conformatie si gratie. La prestigioasa competitie FIFe Baltic Winner 2025, trei feline născute ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei