După ce au primit Internet, tinerii dintr-un trib din Amazonia au devenit dependenți de pornografie
Dimensiune font:
La nouă luni după ce a primit pentru prima oară acces prin satelit la internet, tribul Marubo din Brazilia este puternic divizat. Tinerii au descoperit pornografia și jocurile video, devenind dependenți de telefoanele mobile, spre nemulțumirea părinților lor.
La început, comunitatea izolată de 2.000 de oameni care trăiește lângă râul Ituí a fost foarte încântată că avea acces la Internet, grație serviciului Starlink al lui Elon Musk.
"Când a sosit, toți erau fericiți. Dar acum lucrurile s-au înrăutățit. Tinerii au devenit leneși din cauza Internetului, se iau după oamenii albi", a spus Tsainama Marubo, 73 de ani, pentru New York Times.
Tribul Marubo prețuiește castitatea, iar membrii săi, care poartă același nume de familie, obișnuiau să se încrunte chiar și la un sărut în public. Acum mulți tineri distribuie clipuri porno în grupurile de chat, iar unii au un comportament sexual tot mai agresiv, a spus Alfredo Marubo.
"Suntem îngrijorați că vor dori să încerce așa ceva", a spus el, despre actele sexuale explicite la care tinerii sunt expuși pe Internet. "Toți sunt atât de conectați, încât uneori nici nu mai vorbesc cu familia lor", a adăugat Alfredo.
Starlink funcționează prin conectarea antenelor la sateliții de pe orbita joasă a Pământului care transmit semnalul de Internet. Antenele au fost donate tribului amazonian de antreprenorul american Allyson Reneau.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau