Mihai Bendeac, spaima oamenilor pe stradă! Actorul simte că e privit altfel de când a anunțat că ar fi avut coronavirus. ”Se uită la mine cum se uită babele la mort”
Dimensiune font:
Actorul Mihai Bendeac a anunțat recent că este posibil să fi fost infectat cu noul coronavirus în urmă cu două luni, având simptomele specifice acestuia, dar pentru care nu s-a testat. Acum este privit altfel de către anumite persoane care îl întâlnesc.
Totuși, se pare că vestea i-a șocat pe oamenii care îl cunosc, iar acum acesta este privit cu alți ochi! Actorul a anunțat pe pagina sa de socializare că se simte deranjat de faptul că oamenii se sperie de el, mai ales că acum deja a făcut public rezultatul testului și nu există nici o urmă de virus în corpul său.
”Oamenii cu care mă intersectez în ultimele zile se împart în trei categori. Prima cateogorie sunt oamenii care mă salută așa cum mă salutau de obicei (...) A doua categorie de oameni care nu au înțeles că am avut COVID acum două luni de zile și acum am și anticorpi și sunt și imun și mi-am făcut și testul și a ieșit negativ, sunt în cea mai bună poziție cu putință și se uită la mine cum se uită babele la mort, genul ăla de curozitate morbidă. Iar alții care se uită cu o oarecare spaimă.”, a spus Mihai Bendeac pe pagina sa de socializare după ce s-a simțit deranjat de felul în care este privit acum.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau