Vaslui

Foc la Vaslui

Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de furaje din localitatea Chiţoc, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) intervenind cu trei autospeciale pentru stingerea focului care risca să se extindă la o locuinţă. Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de ISU Vaslui, incendiul s-a produs din cauza faptului că proprietarul gospodăriei a sudat in apropierea depozitului de furaje, iar nişte particule căzute au aprins lucerna.     "La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se ...

Cinci medii de 10 la Evaluarea Națională, la Vaslui
28/06/2023 14:37

Ministerul Educatiei a publicat rezultatele la Evaluarea Natională. În judetul Vaslui s-au inregistrat cinci medii de 10: trei dintre ele in municipiul Vaslui, iar două, in municipiul Barlad. Astfel, elevii care au primit note maxime din partea evaluatorilor invată la următoarele scoli: doi dintre ei sunt elevi la Scoala Gimnazială „Elena Cuza” Vaslui si cate unul la Scoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Vaslui, Scoala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” Barlad si Colegiul National „Gh. Rosca Codreanu” Barlad. Cea mai mare medie di ...

Căsătoriți de o săptămână, doi polițiști din Vaslui au murit într-un accident de circulație
26/06/2023 09:53

Tragedie intr-o familie din Vaslui, care a aflat dimineată de la stiri că fiul lor, proaspăt căsătorit, si-a găsit sfarsitul intr-un teribil accident pe DN 1, in dreptul localitătii Saula, de langă orasul Huedin. Tinerii căsătoriti erau politisti si activau la momentul acesta la IPJ Cluj. În momentul accidentului erau in luna de miere si se duceau spre Oradea. Săptămana trecută au avut cununia civilă la Vaslui. Accidentul a avut loc dimineată. Se pare că politistul, originar din Vaslui, care conducea un Renault, intr-o curbă la stangă a intrat pe contrasens si a izbit ...

 Copiii, principalele victime ale accidentelor rutiere la Vaslui
25/06/2023 15:23

Poliţiştii din Vaslui au intensificat verificările pe şosele, după ce mai mulţi copii şi-au pierdut viaţa in accidente rutiere. În cele mai multe cazuri, cei mici nu erau aşezaţi in scaune speciale sau nu purtau centura de siguranţă. Numai in ultima săptămană, la Vaslui au avut loc două accidente rutiere grave, in care au fost implicaţi copiii care şi-au pierdut viaţa. Într-unul dintre ele, un copil de 5 ani din Murgeni a decedat intrucat in urma impactului a fost proiectat in exteriorul vehiculului pentru că nu avea nicio măsură de protecţie, nu a ...

O preoteasă, șef la Pușcăria Vaslui
23/06/2023 11:43

Începand cu această săptămană, Penitenciarul Vaslui are un nou director. Este vorba despre comisarul de politie penitenciară, Cristina Chirvasă, sotia părintelui Adrian Chirvasă, protopopul Protoieriei Vaslui. Aceasta a venit la penitenciar de la DGASPC Vaslui, găsindu-si, pentru inceput, un loc la Serviciul de Reintegrare Socială, ca asistent social. În urmă cu doi ani a dat concurs pentru ocuparea postului de director adjunct (reintegrare socială), insă a picat la proba scrisă din cauză că in timpul redactării răspunsurilor a făcut mai multe semne distincte p ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
11 firme de construcții din Vaslui au fost amendate de către ITM
22/06/2023 13:45

  Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui au desfăsurat in luna iunie actiuni concertate de control care au vizat relatiile de muncă din domeniul constructiilor. Controalele au fost efectuate in cadrul Campaniei nationale pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care isi desfăsoară activitatea in domeniul constructiilor, organizată de Inspectia Muncii. Inspectiile s-au realizat la sediul santierelor organizate in judet. Această campanie a fost organizată cu scopul de a identifica si a combate munca la negru de ...

 Astronomii din Bârlad au descoperit o nouă stea
22/06/2023 12:57

În dimineata zilei de 9 iunie 2023, in urma unor observatii astronomice cu caracter stiintific s-a observat si raportat aparitia unui nou obiect (transient AT 2023kdb) in dreptul galaxiei Andromeda (Messier 31), au anuntat specialistii de la Observatorul Astronomic din Barlad. Din observaţiile fotometrice rezultă că este vorba despre o novă rapidă (fast nova), aceasta a scăzut considerabil in strălucire, doar la cateva zile de la raportare. Posibila novă a fost confirmată vizual de către astronomul amator din Ungaria, Róbert Fidrich, utilizand un telescop reflector de 2 ...

Doar câteva mașini trec, zilnic, prin noul punct de trecere a frontierei Bumbăta – Vaslui
22/06/2023 10:10

  Valorile de trafic sunt mici in noul Punctul de Trecere Frontierei Bumbăta – Leova, inaugurat in urmă cu aproximativ o lună, a declarat, in cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Vaslui, şefa Biroului Vamal Albiţa, Elena Cotea. Amenajat, potrivit autorităţilor, in vederea descongestionării activităţii din Vama Albiţa, punctul de la Bumbăta, care funcţionează doar 12 ore pe zi, fără program de noapte, inregistrează in medie cate 100 de persoane şi 60 de autoturisme zilnic. „Pe celălalt punct se inregistrează un număr mic de maşini, incă sunt sceptic ...

Accident grav la Murgeni. Un copil de patru ani a murit
19/06/2023 09:50

Un copil in varstă de patru ani a decedat in urma unui accident produs, duminică seara, in oraşul Murgeni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. Pană la sosirea echipajelor de intervenţie, tatăl a transportat copilul la Spitalul Murgeni, insă medicii nu au putut face nimic pentru salvarea băiatului. "Punctul de Lucru Murgeni din cadrul Detaşamentului de pompieri Barlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipată cu modul pentru descarcerare şi un echipaj specializat, pentru asigurarea măsurilor PS ...

Un vasluian a ajuns la pușcărie pentru... spălare de bani
18/06/2023 20:41

* pe numele acestuia, la data de 16 iunie 2023, Tribunalul Galati a emis un mandat de executare a unei pedepse cu inchisoarea, pe o perioadă de 4 ani, pentru săvarsirea infractiunii de „spălare de bani” În cadrul activităţilor operative desfăşurate zilele trecute, poliţiştii vasluieni au pus in aplicare două mandate de executare ale unor pedepse cu inchisoarea. În data de 16 iunie 2023, politistii Sectiei 3 Politie Rurarlă Barlad, din cadrul Politiei Municipiului Barlad, au căutat si depistat in comuna Pogonesti, judetul Vaslui, un bărbat de 63 de ani, d ...

La Vaslui s-a deschis Târgul auto
18/06/2023 14:06

Primăria Vaslui a inaugurat astăzi noul targ auto al municipiului, care va avea loc de acum inainte in fiecare duminică. Localnicii spun că amenajarea unui asemenea spaţiu era o necesitate pentru judeţ şi se arată mulţumiţi de dotările moderne de care acesta va dispune. Numărul de locuri pentru maşinile oferite spre vanzare este de 92 pentru autoturisme şi alte 18 pentru maşini mai mari. Cei care vor participa la targ cu vehicule de vanzare vor fi nevoiţi să achite o taxă modică de 10 lei pe zi pentru autoturisme şi motociclete şi, respectiv, 20 lei pe zi pentru camioane ...

Bârlad: Fată de 17 ani în stare gravă, după ce a fost diagnosticată greșit de medici și plimbată de la un spital la altul
18/06/2023 09:37

Acuzatii grave la adresa medicilor din Barlad, judetul Vaslui. O fată de 17 ani a ajuns in stare gravă la o clinică din Iasi, după ce a fost diagnosticată gresit si operată de apendicită la Barlad. Adolescenta avea de fapt o tumoră. O fată de 17 ani a fost diagnosticată gresit si ulterior operată de apendicită la un spital din Barlad, desi nu era nevoie. Pentru că starea ei de sănătate se agrava, fata a fost internată de urgentă la Spitalul Clinic de Urgente pentru Copii „Sf. Maria” din Iasi. Totul a plecat de la o simplă balonare căreia nu i-a dat prea multă importan ...

Cabinete medicale, dotate de Salvați Copiii
16/06/2023 12:45

În judetul Vaslui, mai multe cabinete de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale moderne, necesare examinãrii gravidelor si copiilor care provin din familii defavorizate. Proiectul „Primul pas spre sãnãtate”, derulat de Organizatia Salvati Copiii, va facilita accesul la servicii medicale si sociale de calitate pentru 3.000 de gravide si copii cu varsta intre 0 si 5 ani, prin intermediul echipelor integrate de specialisti, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilã. În acelasi timp, va creste gradul de informare a gr ...

Opt primării din județul Vaslui au primit bani pentru programul “Rabla Local”
16/06/2023 12:20

Opt primării din judetul Vaslui au primit bani pentru programul “Rabla Local”. Conform datelor disponibile pe site-ul Administratia Fondului pentru Mediu, primariile vasluiene au solicitat bani pentru casarea a 1400 de masini.  Conform listei publicate de Administratia Fondului pentru Mediu, cele mai multe masini, respectiv 1000 din 1400, vor fi casate din municipiul Vaslui. De altfel, reprezentantii municipalitătii vasluiene au anuntat că s-au obtinut suma maximă de finantare, respectiv 2,4 milioane de lei. Celelalte UAT-uri din judet care au primit finantare pentru pro ...

Ca să ajungă la părinții săi din Italia, un copil a traversat Prutul înot
15/06/2023 15:36

Un băiat in varstă de 14 ani, lăsat in grija bunicilor din Republica Moldova, a fost găsit de poliţiştii de frontieră pe raza localităţii vasluiene Dranceni, după ce a traversat inot raul Prut, cu intenţia de a ajunge la rudele sale din Italia. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, miercuri, 14 iunie, in jurul orei 14,30, o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist de frontieră roman şi un poliţist de frontieră din Republica Moldova, care desfăşura activităţi de supraveghere a fro ...

 Medicii de familie din cinci județe vor primi echipamente moderne
14/06/2023 13:08

Organizatia „Salvaţi Copiii” lansează un proiect prin care 480.000 de euro vor fi investiţi in dotarea a 37 de cabinete de medicină de familie din 17 judeţe cu 600 de echipamente medicale moderne. Proiectul „Primul pas spre sănătate” va facilita accesul la servicii medicale şi sociale de calitate pentru 3.000 de gravide şi copii cu varsta de pană la 5 ani, prin intermediul echipelor integrate de specialişti, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă. În acelaşi timp, va creşte gradul de informare a gravidelor şi mamelor tinere in legăt ...

Vechi rivalităţi locale: cazul dintre Bârlad şi Vaslui. De ce se cred bârlădenii mai cu moţ?
10/06/2023 10:24

Locuitorii oraşelor Vaslui şi Barlad, situate la o distanţă de aproximtiv 55 de kilometri, se contrazic şi se tachinează reciproc de aproape jumătate de secol. Replicile acide s-au meţinut in ciuda trecerii timpului şi chiar au fost alimentate de clasa politică. Resentimentele au la bază o nedreptate istorică comisă in 1968, cand a avut loc sistematizarea ţării Rivalitatea dintre locuitorii celor două oraşe vasluiene se menţine in ciuda trecerii timpului şi s-a născut in 1968 cand a avut loc reimpărţirea administrativ-teritorială a ţării. Atunci, Vasluiul a fost dese ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei