Trei variante pentru realizarea drumului de legătură între Iaşi şi comuna Ciurea

variante

Dimensiune font:

| 23-05-2024 08:12

 În urma întâlnirii pe care reprezentanții Primăriei Municipiului Iași, împreună cu cei ai Primăriei comunei Ciurea şi cu proiectantul contractat (SC Simpa Consult SRL –n.r.) au avut-o în teren în vederea corelării proiectelor de modernizare a străzilor pe care le derulează cele două primării, au fost schițate trei variante de lucru pentru viitoarea legătură rutieră care urmează să fie realizată între municipiul Iaşi, mai exact strada Hlincea, şi localitatea Ciurea.

În prima varantă (cea colorată în galben), drumul pornește din Şoseaua Iași – Hlincea, trece pe lângă Mănăstirea Hlincea, având o lungime totală până la limita cu Ciurea de 640 de metri. „Pe primii 500 de metri, varianta are îmbrăcăminte asfaltică și o lățime de 5,50 metri, iar până la limita cu Ciurea îmbrăcăminte de balast infestată cu pământ, terenul pe care este amplasat drumul aflându-se în administrarea Municipiului Iași”, a precizat primarul Mihai Chirica.  

Potrivit specialiştilor, pentru realizarea drumului este necesară modernizarea drumului deja existent, prin lărgirea părții carosabile, asigurarea scurgerii apelor, executarea de trotuare/piste de biciclete şi consolidarea versanților.

În cazul celei de-a doua variante (colorată în albastru), drumul porneşte din Şoseaua Iași – Hlincea și are o lungime totală până la limita cu localitatea Ciurea de 570 de metri, terenul pe care se dorește amplasarea variantei având în prezent destinaţia de pădure administrată de Ocolul Silvic Bisericesc. „Pentru realizarea acestei variante sunt necesare exproprieri în suprafață de 6.270 de metri pătrați, scoaterea din fondul forestier a terenului, construirea unui drum nou, lucrări de consolidare și drenare a versanților”, a afirmat edilul Iaşului.

În sfârşit, cea de-a treia variantă (colorată pe hartă cu roşu) pornește din Şoseaua Iași – Hlincea, parcurge drumul aflat în proprietatea privată a SC Colect Metal SRL pe o lungime de 510 metri și 70 de metri din pădurea administrată de Ocolul Silvic Bisericesc. „Drumul are îmbrăcăminte de balast infestată cu pământ, cu o parte carosabilă de 6 metri lățime. Pentru realizarea drumului sunt necesare exproprieri în suprafață de 6.380 metri pătrați și lucrări de modernizare a drumului existent prin lărgirea părții carosabile, asigurarea scurgerii apelor, executarea de trotuare/piste de biciclete, etc.”, a subliniat şeful municipalităţii. Din analiza multicriterială a variantelor, luând în considerare mai multe criterii (tehnice - 10%, economic - 50%, mediu - 25%, socio-economic - 15%), au reieșit următoarele punctaje: Varianta 1 (galbenă) – 95,93 puncte, Varianta 2 (albastră) – 82,57 puncte, Varianta 3 (roșie) – 91,24 puncte. „Indiferent însă de varianta finală, traseul proiectat se va corela cu drumul care urmează să fie modernizat de Primăria Ciurea, anume strada Olarilor, în lungime de 1.405 metri”, a afirmat şeful municipalităţii ieşene (de remarcat că, în acest moment, strada Olarilor, situată paralel cu calea ferată, este dn balast –n.r.). „După ce proiectul tehnic de modernizare a noului drum va fi finalizat se va trece la aprobarea de către Consiliul Local a indicatorilor tehnico-economici ai străzii, după care vom aloca fondurile necesare și vom căuta un constructor pentru această investiție”, a mai declarat primarul Mihai Chirica. Edi MACRI

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
ApaVital devine principalul operator de apă al municipiului Roman
23/06/2024 19:12

După ce a semnat, anul trecut, primul contract de delegare a serviciilor publice de alimentare cu apă si de canalizare in afara Romaniei, la Fălestii Noi, Republica Moldova, ApaVital SA continuă campania ex ...

Bani mai mulți pentru modernizarea infrastructurii de apă
23/06/2024 19:09

* pandemia si conflictul militar din regiunea Mării Negre, suprapuse pe o crestere de preturi in sectorul de energie si al materiilor prime, au făcut necesară o reajustare a preturilor, implicit a valorii co ...

Muzeul „Mihail Sadoveanu” intră în conservare
23/06/2024 19:08

Muzeul „Mihail Sadoveanu” va fi scos de pe lista muzeelor ce pot fi vizitate de către ieseni si turisti si inlocuit cu Muzeul „Nicolae Gane”, in cadrul „traseelor culturale” ...

Noi centre de zi destinate persoanelor cu dizabilități
23/06/2024 19:07

Începand cu 1 iulie, in judetul Iasi vor fi infiintate noi unităti de servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilităti, care vor functiona in cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi ...

Zeci de bombe neexplodate, într-o pădure din Bârnova
23/06/2024 19:05

* primele elemente de muniţie au fost găsite de doi cetăţeni care se plimbau prin pădurea din localitatea Păun, zona Releu Bucium, comuna Barnova Un număr de 45 de bombe de aruncător, datand din Al Doi ...

Caporalul ţepar a fost condamnat. O prietenie veche de 40 de ani, năruită pentru câteva bancnote
23/06/2024 19:04

În sfarşit, la Tribunalul Militar Iaşi s-a dat sentinţa şi in altă speţă decat cele de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. E vorba de un dosar de inşelăciune, in care inculpat e un ...

Şofer ieşean angajat în curieratul britanic, condamnat pentru consum de droguri
23/06/2024 19:03

Ieşeanul D.I.L. are 31 de ani, este şofer profesionist şi găsise un post excelent in Marea Britanie. Asta incă de acum şase ani. Lucra ca livrator - curier pentru un lanţ de pizzerii din sud-estul Anglie ...

Ieșenii îmbrăcați cu ie vor circula gratuit cu tramvaiul!
23/06/2024 19:02

* „Tramvaiul Iei” aduce in prim plan, prin limbaj grafic, portul traditional romanesc, reprezentat in acest caz de ie, avand ca obiectiv sustinerea valorilor traditionale pe plan local si national. ...

Peste 7.000 de elevi ieșeni participă la Evaluarea Națională
23/06/2024 19:01

* pentru 95 de elevi din 49 de scoli ale judetului Iasi, Comisia judeteană de evaluare natională a propus adaptarea procedurilor de sustinere a examenului in vederea asigurării conditiilor de egalizare a san ...

Festivalul Arhitecturii de la Iași, un liant cultural și profesional
23/06/2024 17:21

Festivalul Arhitecturii de la Iasi, un liant cultural si profesional * dialog cu Alin Enver Hoblea, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Iasi - Iasul găzduieste in aceste zile Regionala ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei