Handbal, Liga Florilor - Recital de greşeli la Polivalentă

1handbal

Dimensiune font:

| 08-09-2024 21:11

* CSM Iaşi 2020-CS Minaur Baia Mare 28-40

Duminică, handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au generat un dezastru în meciul cu CS Minaur Baia Mare, în locul unui succes aşteptat 23 de ani în Sala Polivalentă. Scorul a fost 28-40 (13-21) şi cei circa o mie de suporteri s-au întrebat cu mâhnire care este motivul penibilei evoluţii. Biografiile sportive ale jucătoarelor venite în acest an la Iaşi sunt pompoase, dar nu au un suport valoric real sau antrenorul Daniel George Gheorghe nu s-a făcut înţeles de sportivele pe care le pregăteşte?

Deşi CSM Iaşi 2020 a avut primul atac, oaspetele au fost cele care au condus primele, pentru ca apoi să se distanţeze, pe fondul unor aruncări la poartă slabe sau ,,telefonate”. După 2-7 (în min.7), ieşencele păreau că vor reveni (6-8 în min.11), dar totul n-a însemnat decât ,,un foc de paie”.

A urmat un ,,recital” de greşeli de pasare, de angajare pe semicerc sau în aruncările la poartă şi la pauză Minaur conducea cu opt goluri (13-21). Nefericita comportare a debutantelor în Liga Naţională a continuat şi în repriza secundă, diferenţa pe tabela de marcaj crescând treptat, cea mai mare fiind 18-34 (în min.43). Nu putea fi altfel în condiţiile în care interii şi pivoţii au fost cvasi-absenţi în atac, iar coordonatorii de joc lipsiţi de imaginaţie. Nici apărarea, altădată punctul forte al echipei ieşene, nu a reuşit să blocheze culoarele de şut ale adversarelor, iar portarii n-au avut realizări notabile.

Lea Franusic, Tatiana Prykop, Amalia Coman, Georgiana Olaru şi Jovana Milojevic au rămas datoare nu doar publicului, ci şi spectacolului sportiv, evoluând mult sub nivelul Ligii Florilor. Doar Alexandra Severin, Jo Harang şi Natalia Fonseca au fost, în unele perioade, ceva mai aproape de ceea ce ar fi trebuit să fie pentru o victorie.

De partea cealaltă, handbalistele din Baia Mare au căpătat curaj, atunci când au constatat neputinţa ieşencelor. Diferenţa finală a fost doar de 12 goluri, pentru că antrenorii Minaurului au folosit rezervele în ultimul sfert de oră al partidei.  Daniel CRUDU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilanul satului Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului / compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.08.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 09.09.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.09.2024, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 14.08.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului / compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 02.09.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 10.09.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 12.09.2024, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 14.08.2024.
Se schimbă televiziunea: cine va transmite meciul dintre România și Lituania din Liga Națiunilor
08/09/2024 11:45

 Suporterii sunt invitaţi să vină imbrăcaţi in galben pentru a susţine echipa naţională, luni, la meciul cu Lituania, din Liga Naţiunilor, primul de pe teren propriu după Euro-2024. După succes ...

Suporterii sunt îndemnați să vină îmbrăcaţi în galben la meciul României cu Lituania, de luni, din Liga Naţiunilor
08/09/2024 11:38

    Zidul Galben de la Bucureşti: Suporterii sunt indemnati să vină imbrăcaţi in galben la meciul Romaniei cu Lituania, de luni, din Liga Naţiunilor Sportz • 8 Septembrie 202 ...

Max Verstappen a primit ordin! Şeful de la Red Bull Racing a dat un mesaj clar. Campionul mondial e în mare pericol
08/09/2024 10:43

Max Verstappen a primit ordin! Şeful de la Red Bull Racing a dat un mesaj clar. Campionul mondial e in mare pericol. Nu mai reuşeşte să caştige nicio cursă şi formaţia austriacă e in criză. Max Verst ...

România, favorită în ambele meciuri din Liga Națiunilor, sub comanda lui Mircea Lucescu
07/09/2024 10:00

Romania, favorită in ambele meciuri din Liga Natiunilor, sub comanda lui Mircea Lucescu Mircea Lucescu, revenit la conducerea echipei nationale a Romaniei după 38 de ani, a inceput pregătirile pentru partid ...

Va începe Mircea Lucescu mandatul pe banca naționalei cu două victorii?
07/09/2024 10:00

Va incepe Mircea Lucescu mandatul pe banca nationalei cu două victorii? Mircea Lucescu isi incepe al doilea mandat pe banca tehnică a nationalei Romaniei l ...

Toyota rupe tăcerea: Reacția după ce medaliații olimpici au fost premiați cu mașini Hyundai
07/09/2024 07:03

La sfarsitul săptămanii viitoare constructorul nipon va anunta cu ce ii va recompensa pe tricolorii care au avut succes la Paris. Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, impreună cu Toyota Romania, urmează să ...

Primul meci în Agronomie în Liga 3! ACS USV Iași – Ceahlăul II, sâmbătă, ora 17:00
07/09/2024 07:00

Nou-promovata ACS USV Iasi, formatia Universitătii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi, se pregăteste de ora debutului in fata propriilor spectatori chiar dacă multi dintre cei ...

România, debut magnific în Liga Națiunilor: 3-0 sec în Kosovo
06/09/2024 23:43

  KOSOVO- ROMÂNIA 0-3 la debutul in Liga Natiunilor. Man, Marin si Drăgus au adus primul succes din noua campanie Următorul meci al tricolorilor e luni, cu Lituania, la Bucuresti M ...

CSM Iași 2020, campionaă națională la șah!
06/09/2024 11:28

Sofia Cazacu, Rucsandra Dumitru si Smaranda Tcaciuc au alcătuit echipa CSM Iasi 2020 la Campionatul National de sah clasic pe echipe pentru juniori, desfăsurat la Mamaia. Cele trei sportive, pregătite de Vla ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei