Miza uriașă a meciului România - Kosovo. Cu un egal câștigăm grupa, dar nu e de-ajuns! Toate calculele
Dimensiune font:
Naționala României evoluează vineri, 15 noiembrie, de la 21:45, pe Arena Națională, contra reprezentativei din Kosovo, în etapa a patra din Liga Națiunilor.
Cu 12 puncte deja acumulate, România își va asigura locul întâi în Grupa C2 a Ligii Națiunilor cu o victorie sau un egal în meciul contra kosovarilor, transmis în direct pe Antena 1 și Antena Play.
Tricolorii vor întâlni și Cipru, luni, tot pe Arena Națională din București. Punctele din aceste partide sunt importante pentru România din două perspective:
- asigură prezența naționalei noastre în urna a doua la tragerea la sorți a grupelor preliminare pentru Cupa Mondială 2026.
- oferă o portiță de calificare la CM 2026 în cazul în care tricolorii nu reușesc acest lucru prin intermediul preliminariilor clasice, programate în 2025.
Astfel, UEFA Nations League 2024-2025 va avea efect direct și asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială 2026. Cele mai bune 4 câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice.
Vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la CM din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
Ca urmare, pentru România nu e de ajuns să câștige grupa, naționala noastră având ca obiectiv să obțină cele mai multe puncte în comparație cu celelalte trei câștigătoare de grupă din Liga Națiunilor C.
În acest moment, Suedia și Slovacia au câte 10 puncte în grupa C1, Irlanda de Nord e prima în C3, cu 7 puncte, iar Macedonia de Nord e lideră în C4, cu 10 puncte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau