AIESEC Academy și-a deschis oficial porțile!
Dimensiune font:
Luni, 9 aprilie, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din capitală, a avut loc ceremonia de deschidere a proiectului AIESEC Academy organizat de AIESEC București. Scopul proiectului este de a oferi studenților experiența practică necesară, complementară cunoștințelor teoretice acumulate în facultate, în cadrul unor companii de renume. La ceremonie au participat peste 150 de studenţi înscriși la cele trei școli ale proiectului: Marketing, Finance și IT, în funcție de domeniul lor
Studenții au avut ocazia să interacționeze cu reprezentanți din cadrul Intact Media Group, AON, ANIS, Exe Software și Credis. După o serie de prezentări ale companiilor, care au avut drept scop evidențierea valorilor acestora, a avut loc o discuție deschisă în care studenții le-au putut adresa întrebări celor care au acceptat să îi pregătească pe parcursul proiectului AIESEC Academy.
Moderatorul evenimentului a fost Valentin Haicu, alumnus AIESEC și deținătorul companiei de consultanță de afaceri și management VHCI Business Development. Datorită acestuia, atât companiile, cât și studenții și-au împărtășit așteptările și curiozitățile legate de cele trei teme ale proiectului: Marketing, Finance și IT.
În urma evenimentului, Valentin a afirmat: „Este îmbucurător pentru mine să văd o preocupare în direcția rezolvării celei mai arzătoare probleme a sistemului de educație actual: lipsa de experiență, de practică reală, de contact al studenților cu lumea business. E cu atat mai bine cu cât aceasta preocupare vine chiar din partea studenților care au decis să "ia taurul de coarne" și să facă ceva în acestă privință.”
Alexandra, una dintre studentele prezente la eveniment, ne-a relatat cu zâmbetul pe buze: „Evenimentul a fost o primă șansă de a interacționa cu specialiști din companii de Marketing, Finance și IT de la care sunt nerabdătoare să dobândesc cât mai multe informații în cadrul proiectului AIESEC Academy.”
Inscrierile au luat sfârşit, iar pe 13 aprilie urmează să fie afişate rezultatele selecţiei pe http://www.aiesecbucharest.ro/aiesec-academy/.
În curând, studenţii vor începe trainingurile şi workshopurile specifice fiecărei școli.
Mai multe detalii sunt disponibile pe:
http://www.aiesecbucharest.ro/
http://www.facebook.com/aiesec.bucharest.page?fref=ts
http://www.facebook.com/aiesec.bucharest.page?fref=ts
http://www.facebook.com/aiesec.bucharest.page?fref=ts
Despre AIESEC
AIESEC este cea mai mare organizație non-guvernamentală pentru tineri din întreaga lume. Prezentă în peste 113 țări și teritorii, cu mai bine de 60.000 membrii, AIESEC are o experiență de 64 de ani în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor. AIESEC București (www.aiesecbucharest.ro/) a fost primul ONG activ din Romania, începând cu martie 1990. Organizația oferă tinerilor o experiență de dezvoltare integrată bazată pe oportunitați de leadership, posibilități de schimb de experiență internaţională, de participare la conferințe, platforme virtuale și activități de învățare în cadrul unui mediu internațional.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau