Alba:Patru suspecţi de crimă, prezentaţi Tribunalului cu propunerea de arestare preventivă
Dimensiune font:
Patru bărbaţi din Luduş, judeţul Mureş, din care trei cu antecedente penale, sunt principalii suspecţi în cazul unei crime care a avut loc în urmă cu două săptămâni în satul Găbud, comuna Noşlac, aceştia urmând să fie prezentaţi miercuri Tribunalului Alba cu propunerea de arestare preventivă.
În sarcina acestora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu, victima fiind un bărbat de 74 de ani, care i-a surprins pe cei patru în timp ce sustrăgeau din gospodăria sa un cazan de fabricat ţuică, slănină, carne de porc şi vin.
În urma activităţilor informativ operative de cercetare şi criminalistice efectuate de o echipă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic, Poliţiei oraşului Ocna Mureş şi ai Secţiei de poliţie rurală Ocna Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, cu sprijinul Serviciului de Operaţiuni Speciale Alba şi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, s-a reuşit identificarea autorilor, se precizează într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES de IPJ Alba.
Cei patru sunt Strugurel P., de 31 de ani, Trifan P., de 45 de ani, Antonius Augustin P., de 33 de ani, şi Gabriel P., de 37 de ani, toţi din Luduş, judeţul Mureş, ultimii trei cunoscuţi cu antecedente penale.
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, după o prealabilă înţelegere, cei patru au plecat în localitatea Găbud, cu intenţia de a sustrage bunuri. Ajungând în sat, au pătruns fără drept în curtea imobilului aparţinând victimei, unde, cu ajutorul unui levier, au forţat sistemele de închidere a uşilor şi au sustras mai multe produse alimentare din afumătoare, băuturi alcoolice din beci şi un cazan din cupru dintr-o dependinţă, bunuri în valoare totală de aproximativ 1.000 de lei.
În acest timp, victima a ieşit afară şi i-a surprins pe autori în curtea locuinţei, motiv pentru care a trecut la urmărirea acestora, spre grădina casei. Pentru a-şi asigura scăparea, cei patru i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu un levier şi cu o bâtă, provocându-i multiple leziuni traumatice grave. Găsit de soţia sa, bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Aiud, iar în urmare complicaţiilor apărute a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Acesta a decedat câteva zile mai târziu.
Cei patru învinuiţi au transportat bunurile sustrase la locuinţa acestora din oraşul Luduş, judeţul Mureş, alimentele şi băutura le-au consumat, iar cazanul din cupru l-au tăiat în bucăţi, după care l-au vândut unei persoane contra sumei de 150 de lei, care la rândul său l-a vândut unui centru de colectare a deşeurilor din Tîrgu Mureş, de unde a fost recuperat de poliţişti.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, marţi seară, reţinerea pe bază de ordonanţă a celor patru învinuiţi, care au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, urmând ca miercuri să fie prezentaţi Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor, precum şi a întregii activităţi infracţionale a învinuiţilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau