ANUNŢ controversat în China: "Anul acesta se desfiinţează sistemului de reeducare prin muncă"
Dimensiune font:
China va închide anul acesta taberele de reeducare prin muncă, a anunţat luni televiziunea chineză de stat citând un oficial, după care acest anunţ, aparent pripit, a dispărut din toată presa oficială.
"Odată obţinută aprobarea Adunării Naţionale Populare, se va pune capăt, anul acesta, sistemului de reeducare prin muncă", ar fi declarat Meng Jianzhu, şeful unei puternice Comisii Politice şi Judiciare a Partidului Comunist Chinez, potrivit unui mesaj postat pe un site de microblogging al postului CCTV.
Însă acest anunţ-şoc, reluat de diferite instituţii mass-mediae, a dispărut aproape imediat după aceea de pe toate suporturile media. Presa din China se află sub controlul partidului unic, aflat la putere. În locul anunţului, agenţia China Nouă a publicat un text scurt, mai puţin precis.
"Guvernul chinez va acţiona anul acesta în vederea reformării sistemului controversat de reeducare prin muncă", a scris agenţia oficială.
În China, reeducarea prin muncă permite, printr-o simplă decizie administrativă, încarcerarea unei persoane până la patru ani.
Acest sistem, împrumutat din fosta Uniune Sovietică, este tot mai denunţat, inclusiv de către o parte a aparatului comunist. Avocaţi şi organizaţii nonguvernamentale (ONG) reclamă abolirea sistemului, recunoscând totodată că recenta tranziţie la vârful regimului este puţin propice unui progres în domeniul libertăţilor.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau