Aproape 11 milioane de imigranţi ilegali ar putea să obţină cetăţenia SUA
Dimensiune font:
Un grup de opt senatori americani, deopotrivă democraţi şi republicani, a dat publicităţii un plan de reformă fundamentală a sistemului de imigraţie, în temeiul căruia circa 11 milioane de imigranţi ilegali ar putea să obţină cetăţenia americană, după cum relatează AP.
În acelaşi timp, acest proiect prevede înăsprirea controalelor la graniţa Statelor Unite ale Americii, conform agenţiei de presă menţionate.
Senatorii şi-au prezentat planul cu o zi înainte ca preşedintele Barack Obama să-şi facă public propriul proiect de reformă.
Potrivit observatorilor, atitudinea dură a conservatorilor în această chestiune reduce foarte mult şansele de campanie a republicanilor.
Senatorul democrat de New York, Charles Schumer, şi-a exprimat speranţa luni, într-o conferinţă de presă, că proiectul de lege elaborat de către grupul de senatori va fi aprobat de Senat către sfârşitul primăverii sau începutul verii.
La rândul său, senatorul de Arizona, John McCain, a estimat că 'nu este uşor, dar această reformă este posibil să fie pusă în aplicare'.
'Cred că putem cu toţii fi de acord că nu este în interesul ţării noastre ca aceste persoane să se ascundă în continuare. Să înfiinţăm atunci un sistem care să le permită să iasă din umbră, ca să îşi poată facă datoria faţă de societate şi să poată satisface acele cerinţe necesare unor buni cetăţeni', a declarat el, într-o pledoarie pentru respectivul proiect de reformă.
Senatorul John McCain a pledat şi înainte, făcând opoziţie în propriul partid, pentru acordarea cetăţeniei imigranţilor ilegali.
Această reformă prevede acordarea dreptului de şedere permanentă, iar apoi cetăţenie deplină pentru imigranţii aflaţi deja pe teritoriul SUA şi chiar accelerarea acestui proces pentru cei abia veniţi în Statele Unite având şi un copil.
Concomitent vor fi înăsprite controalele la frontieră şi monitorizarea celor care au intrat în SUA cu vize de student, turistică sau temporară.
Mai mulţi parlamentari conservatori au calificat acest proiect de reformă drept o 'amnistie' pentru infractori.
economica.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
liliac constantin
Jan 29, 2013
buna seara nu stiu daca am scris bine in aceasta rubrica dar asi fi tare multumit daca ati publica un anunt despre serviciile primariei in colaborare cu eon-ul de mai bine de 3 saptamini tot fac sesizari la eon si l-e tot povestesc ,ca nu functioneaza luminile stradale pe strazile valter maracineanu dragos voda spancioc stroici .si stiti ce mi-au spus cei de la eon sa fac sesizare la primarie dar eu cred ca cel mai bine ar fi sa scrieti un articol de nepasarea celor de la eon ei nu stiu ca vin oameni de la serviciu noaptea dar noi cetatenii iasului platim iluminatul stradal va multumesc liliac constantin
Adauga comentariul tau