Barack Obama se întoarce la Washington după vacanţa petrecută în Hawaii
Dimensiune font:
Preşedintele american Barack Obama şi familia sa s-au întors, duminică, la Casa Albă, după vacanţa de Crăciun petrecută în Hawaii şi întreruptă de un drum până la Washington pentru negocierile de ultim moment privind criza fiscală.
Avionul prezidenţial Air Force One a aterizat duminică la scurt timp după ora 11.00 (18.00 ora României) la baza aeriană Andrews, situată în apropiere de Washington. Preşedintele, soţia sa şi cele două fiice ale lor au urcat apoi la bordul unui elicopter pentru a merge la Casa Albă.
Ca în fiecare an, preşedintele a plecat la 21 decembrie spre arhipelagul său natal pentru a petrece acolo sărbătorile de sfârşit de ani dar a fost nevoit să se întoarcă la Washington la 27 decembrie pentru negocierile de ultim moment privind un compromis bugetar smuls Congresului la 1 ianuarie.
Potrivit presei americane, preşedintele ar urma să îl nominalizeze luni pe Chuck Hagel la conducerea Departamentului Apărării. Preşedintele reales la 6 noiembrie va depune jurământul peste două săptămâni, în timpul ceremoniei de învestitură de la Washington.
mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau