Băsescu acuză AGRESIUNI ale unor parteneri din UE: "Realitatea de fapt să fie cea de drept"
Dimensiune font:
Preşedintele Băsescu a acuzat, miercuri, "agresiuni" ale unor parteneri europeni, referindu-se la măsuri impuse după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii şi la condiţionalităţile pentru Schengen, el susţinând că "realitatea de fapt trebuie să devină realitatea de drept, stabilită prin tratate".
Preşedintele a afirmat, la întâlnirea anuală cu diplomaţii acreditaţi la Bucureşti, că "cetăţenii români devin victime ale abordărilor naţionaliste".
"Suntem în mod particulari îngrijoraţi de modul în care a fost şi este gândită întâmpinarea ridicării restricţiilor pe piaţa muncii", a adăugat şeful statului.
Menţionând că unele state europene au imaginat măsuri de protecţie a sistemelor de ajutoare sociale, Traian Băsescu a avertizat că se fac astfel diferenţieri între cetăţenii europeni.
"Asemenea măsuri reflectă o întoarcere către naţionalism, ceea ce poate fi îngrijorător pentru UE", a adăugat preşedintele.
El a arătat, totodată, că "împiedicarea" aderării la Schengen începe să fie percepută drept o disponibilitate a unor state membre de a interpreta diferenţiat prevederile din tratatele europene.
"România a acceptat un timp condiţionalităţile, dar este timpul să ne apropiem de un capăt, pentru că, la fel ca liberalizarea pieţei muncii la nivelul UE, şi accesul în spaţiul Schengen este un element puternic de integrare în UE", a adăugat Traian Băsescu.
Preşedintele a avertizat că, "în faţa unor astfel de agresiuni din partea unor parteneri europeni", este dificil de susţinut că limitarea acţiunii politice există şi că aceste reglementată juridic".
Şeful statului român a cerut ca "realitatea de fapt să devină realitatea de drept, stabilită prin tratate".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau