China dă vina pe americani pentru miile de atacuri cibernetice
Dimensiune font:
Două siteuri militare chineze importante, inclusiv cel al Ministerului Apărării, au fost ţinta a 144.000 de atacuri cibernetice lunar, pe parcursul anului trecut, se anunţă într-un comunicat al guvernului de la Beijing, preluat de Reuters.
Conform sursei citate, peste două treimi din atacuri au provenit din Statele Unite.
În februarie, o companie americană, specializată în siguranţa computerizată, punea pe seama unei unităţi militare secrete din China mai multe acţiuni de hacking îndreptate împotriva SUA.
Ultimele evenimente cibernetice au tensionat dialogul dintre cele două super-puteri mondiale.
China a respins cu fermitate toate acuzaţiile venite la adresa sa şi susţine că ea este victima din acest caz.
"Ministerul Apărării şi siteurile de internet ale armatei chineze s-au confruntat cu ameninţări serioase, prin atacuri cibernetice, iar numărul acestora a crescut constant, în ultimii ani", a declarat, Geng Yansheng, purtătorul de cuvânt al acestei instituţii de la Beijing.
"După ce am identificat adresele IP, atacurile tip hacking, din străinătate s-au mărit considerabil în anul 2012. Instituţiile noastre au suferit 144.000 de atacuri pe lună, în 2012. 62,9% dintre acestea provin de la conturi din Statele Unite", a precizat oficialul chinez.
Autorităţile chineze susţin că deţin informaţii, care sugerează că americanii se pregătesc pentru un război cibernetic de proporţii. Beijingul se declară nemulţumit de "necooperarea Washingtonului în combaterea hacking-ului internaţional".
"Sperăm ca partea americană să explice şi să clarifice rapid acest aspect", a concluzionat Yansheng.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau