Consiliul European s-a încheiat fără un acord asupra bugetului european, din cauza divergenţelor
Dimensiune font:
Consiliul European s-a încheiat fără un acord asupra bugetului european, din cauza divergenţelor
Şefii de stat şi de guvern europeni au eşuat vineri în încercarea de a găsi un compromis în problema bugetului multianual al UE, nereuşind să surmonteze serioasele divergenţe, transmite agenţia EFE.
Cele 27 de state nu au reuşit să convină nici asupra nivelului reducerii bugetului şi nici asupra modului în care această reducere va afecta cheltuielile Uniunii în perioada 2014-2020.
În consecinţă, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a anunţat că un alt summit va avea loc în câteva luni, cel mai probabil în luna ianuarie.
Potrivit unei surse diplomatice, Van Rompuy a prezentat două proiecte de buget, în care fondurile pentru politica de coeziune şi pentru Politica Agricolă Comună (PAC) au fost suplimentate faţă de proiectul iniţial, dar acestea nu au convenit nici ţărilor care s-au opus diminuării acestor fonduri (Franţa, Italia, Spania) şi nici celor care susţin ideea reducerii bugetului comunitar (Germania, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Austria şi Finlanda).
'Există un nivel suficient de convergenţă potenţială pentru ca un acord să fie posibil în luna ianuarie', a declarat Van Rompuy la conferinţa de presă finală, cerând totodată statelor membre 'să fie capabile să creeze punţi'. AGERPRES
http://www.agerpres.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau