Drapelul României, vandalizat la Covasna
Dimensiune font:
Drapelul României din faţa sediului Prefecturii Covasna a fost vandalizat ieri noaptea, de persoane necunoscute. Drapelul a fost tăiat în două locuri, iar Poliţia a demarat cercetări pentru identificarea autorilor şi sancţionarea lor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ofensă adusă însemnelor naţionale. Prefectul Codrin Munteanu e de părere că acest incident nu este întâmplător, ci reprezintă consecinţa „faptelor şi declaraţiilor incitatoare” ale liderilor UDMR Covasna, Tamas Sandor şi Antal Arpad, care „desconsideră statul român şi simbolurile naţionale”. El a arătat, printre altele, că liderii UDMR Covasna refuză să participe la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, iar Antal Arpad, care este primarul municipiului Sfântu Gheorghe, nu poartă niciodată eşarfa tricoloră în ciuda prevederilor legale.
Drapelul tricolor din faţa Prefecturii Covasna, care are o mărime de aproximativ 12 metri pătraţi, a fost amplasat pe data de 24 ianuarie, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române pentru a drapa panoul cu inscripţia „Ţinutul Secuiesc”„ pe care liderii UDMR Covasna l-au postat în acel loc la sfârşitul anului trecut.
(B. Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau