Egipt: Manifestanţii din Piaţa Tahrir, dispersaţi cu ajutorul gazelor lacrimogene
Dimensiune font:
Egipt: Manifestanţii din Piaţa Tahrir, dispersaţi cu ajutorul gazelor lacrimogene
Forţele de securitate au folosit sâmbătă gaze lacrimogene în Piaţa Tahrir din Cairo pentru a dispersa demonstranţii care protestau pentru a-i cere preşedintelui islamist Mohamed Morsi să revină asupra deciziei sale de a-şi spori semnificativ prerogativele, informează AFP.
Treizeci de corturi au fost instalate la faţa locului, după ce opozanţii au decis să lanseze vineri un sit-in pentru a demonstra împotriva noilor competenţe ale lui Mohamed Morsi.
Gaze lacrimogene au fost folosite împotriva unui număr mic de demonstranţi prezenţi în piaţă care au fugit pe străzi laterale.
'Nu vom pleca din (piaţa) Tahrir până când nu va avea loc un proces echitabil al ucigaşilor revoluţionarilor şi înainte ca Morsi să revină asupra deciziei sale', a declarat pentru AFP unul dintre protestatari, Mohammed al-Gamal.
Cu o zi înainte, în Piaţa Tahrir, epicentrul revoltei din 2011, mii de oameni s-au adunat la apelul unor personalităţi sau a mişcărilor laice şi liberale strigând 'Morsi dictatorul!'.
O altă demonstraţie a avut loc în faţa palatului prezidenţial pentru a-l susţine pe şeful statului egiptean care a promulgat joi dispoziţii cu valoare constituţională sporindu-şi prerogativele pentru 'a proteja revoluţia' din 2011, iniţiativă care, potrivit simpatizanţilor săi, va permite să stabilizeze tranziţie democratică a ţării.
Această decizie este considerată însă de reprezentanţii opoziţiei ca o ameninţare pe calea spre democraţie şi o 'lovitură de stat' ce pune sub semnul întrebării realizările revoltei care l-a răsturnat de la putere în februarie 2011 pe preşedintele autocrat Hosni Mubarak.AGERPRES
http://www.agerpres.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau