Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Dimensiune font:
Scriitorul și eseistul francez de dreapta Éric Zemmour și-a anunțat, pe 30 noiembrie, candidatura pentru alegerile prezidențiale din Franța, programate în aprilie anul viitor, poziționându-se pe un trend de suveranitate și anti-imigrație.
„Vom fi demni de strămoșii noștri. Nu îi vom lăsa să ne domine, să ne supună, să ne cucerească, să ne colonizeze. Nu îi vom lăsa să ne înlocuiască”, a spus Zemmour într-un discurs care a fost vizionat până acum de peste 2 milioane de ori.
„Franța nu mai are nevoie de reformă, ci de salvare. Am hotărât să candidez la președinte. (…) Trăiască Republica, și mai ales Franța!”, a spus Zemmour într-un videoclip de 10 minute postat pe Youtube, într-un cadru care amintește puternic de anunțul de candidatură al președintelui Charles de Gaulle, în 1965.
În discursul său, Zemmour, în vârstă de 63 de ani, a spus că a decis să candideze la președinție pentru că „niciun alt politician nu are curajul să salveze țara de destinul tragic care o așteaptă”. Videoclipul a alternat între fotografii ale candidatului, imagini care evocă gloria trecută a Franței și violențele pe care le săvârșesc în prezent bandele de imigranți.
„Noi, francezii, suntem o națiune mare, un popor grozav. Trecutul nostru glorios ne spune că avem un viitor. Soldații noștri au cucerit Europa și lumea. Scriitorii și artiștii noștri sunt admirați universal. Munca oamenilor noștri de știință a schimbat lumea”, a adăugat el.
Potrivit unui sondaj de la începutul lunii noiembrie al agenției franceze Ifop-Fiducial, actualul președinte Emmanuel Macron ar primi 23% din voturi în primul tur, Zemmour 17% și Marine Le Pen, președintele partidului Adunarea Națională, 16%. Conform constituției franceze, dacă niciunul dintre candidați nu primește majoritatea absolută în primul tur, două săptămâni mai târziu are loc un al doilea tur între cei doi favoriți. Franța își alege președintele pentru cinci ani, potrivit RMX.
O mare parte din mass-media franceză nu se concentrează pe șansele lui Macron de a deveni primul președinte care va fi reales de la Jacques Chirac în 2002, ci mai degrabă pe ascensiunea extremei drepte.
În cel mai recent sondaj electoral, publicat pe 6 octombrie, se estimează că extrema dreaptă va capitaliza 32% din electorat, 17 la sută pentru Eric Zemmour și 15 la sută pentru Marine Le Pen. Macron, individual, este încă văzut ca favorit, cu 24%.
Pe stânga, votul total estimat este de 25%, inclusiv patru partide - Partidul Verde, Partidul Socialist, Partidul Comunist și La France Insoumise.
Recentul sondaj, care arată că Le Pen nu este principalul adversar al lui Macron, așa cum a fost la votul din 2017, a șocat observatorii. Concurentul ei de extremă dreapta, Eric Zemmour, nu și-a anunțat oficial candidatura, dar omniprezența sa la posturile TV franceze i-a propulsat popularitatea .
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau