Fiica de zece ani a "regelui cocainei" din Bulgaria a fost răpită, la Sofia
Dimensiune font:
Lara, fiica de 10 ani a şefului mafiei cocainei din Bulgaria, Evelin Banev, zis şi Brendo, a fost răpită marţi dimineaţa, în Sofia.
Fiica lui Banev se afla cu bodyguard-ul familiei, marţi, la 7:30 dimineaţa, când s-a produs incidentul. Răpitorii purtând cagule pe faţă au tras cu arme de foc şi l-au rănit pe bodyguard cu două gloanţe, scrie Novinite.com. Potrivit aceleiaşi surse, acesta se află la spital, iar viaţa lui nu este în pericol.
Lara a fost răpită în cartierul Boyana, din sudul Sofiei şi urcată de răpitorii ei într-un BMW X5, care s-a îndreptat apoi către Bulevardul Okolovrastno. Lara nu a fost rănită, a mai precizat presa bulgară.
Banev a primit luna trecută o sentinţă de condamnare la 7 ani şi 5 luni de închisoare, fiind acuzat de conducerea unei reţele de crimă organizată şi de spălare de bani.
Evelin Banev, în vârstă de 47 de ani, este şeful unei reţele de trafic de cocaină din America de Sud către Europa. Totodată, el este bănuit că a condus o reţea internaţională care a adus 40 de tone de droguri în Europa, între 2004 şi 2007. Banev a fost transferat în Italia pentru a fi judecat, în luna martie, sub acuzaţia de trafic de droguri
rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau