Hillary Clinton are un cheag de sânge la cap, medicii sunt încrezători
Dimensiune font:
Secretarul de stat american Hillary Clinton, spitalizată la New York pentru tromboză, are un cheag de sânge între creier şi craniu, dar medicii ei au declarat luni că sunt încrezători şi se aşteaptă la o "recuperare completă".
"În cadrul unei IRM /imagistică prin rezonanţă magnetică/ de control duminică, examinarea a arătat că tromboza s-a format într-o venă la dreapta sinusurilor. Acest cheag este situat în venă între creier şi craniu, în spatele urechii drepte", a spus dr. Lisa Bardack.
Dna Clinton este tratată la spitalul prezbiterian din New York după această descoperire duminică. Anticoagulante îi sunt administrate pentru a dizolva cheagul.
"În toate celelalte aspecte ale convalescenţei, secretarul de stat răspunde foarte bine şi noi suntem încrezători că se va restabili complet", a mai spus dr. Bardack.
Departamentul de Stat a anunţat la început pe 9 decembrie că dna Clinton suferă de un "virus gastric" ce a forţat-o să anuleze un turneu în Africa de Nord. O săptămână mai târziu, pe 15 decembrie, un consilier şi medicii dnei Clinton au anunţat o "comoţie cerebrală" după un "leşin" şi o "puternică deshidratare", aminteşte AFP.
Şeful diplomaţiei americane, în vârstă de 65 de ani, ar fi trebuit în principiu să se întoarcă la Departamentul de Stat luni, la mai puţin de o lună înainte ca el să treacă sub conducerea lui John Kerry, succesorul desemnat de preşedintele Barack Obama. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau