Parchetul Tribunalului Suceava a informat, luni, că a fost sesizat, sâmbătă, de Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Suceava privind un instructor auto care a cerut bani unor cursanţi, cărora urma să le aranjeze promovarea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului auto.
Conform sursei citate, acesta ar fi cerut câte 400 de euro de la doi cursanţi susţinând că are influenţă asupra poliţiştilor examinatori de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, (SPCRPCIV) Suceava pentru a fi declaraţi promovaţi la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere pentru categoria B de autovehicule.
O echipă operativă condusă de procurori a monitorizat activitatea desfăşurată de cei implicaţi, fiind identificat şi instructorul auto asupra căruia s-au găsit bani primiţi de la cursanţi.
Instructorul auto este urmărit penal în libertate pentru trafic de influenţă, iar ancheta contină cu privire la participarea unor lucrători din cadrul SPCRPCIV Suceava.
Adauga comentariul tau