Metroul londonez, primul din lume, împlineşte 150 de ani
Dimensiune font:
Metroul londonez, cel dintâi construit în lume şi unul dintre simbolurile capitalei britanice, împlineşte miercuri 150 de ani de existenţă, semnalează AP şi AFP.
Prima linie a fost inaugurată la 9 ianuarie 1863, după trei ani de lucrări, şi a fost deschisă pentru călători începând de a doua zi.
Cozi lungi de aşteptare s-au format atunci în fiecare staţie pentru îmbarcarea pasagerilor în vagoane trase de o locomotivă cu aburi şi iluminate de lămpi cu gaz. Duminică, în semn de omagiu pentru bătrânul 'tube', la metrou vor funcţiona trenuri cu locomotive cu aburi.
Prima linie făcea legătura între gara Paddington şi cartierul de afaceri Farringdon, pe o distanţă de 4,8 km, şi avea şapte staţii.
Un secol şi jumătate mai târziu, metroul londonez acoperă 402 km, deserveşte 270 de staţii şi transportă 1,1 miliarde de pasageri pe an.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau