Inculpaţii din Dosarul Transferurilor apar adin nou astăzi în faţa instanţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind aşteptată să se pronunţe cu privire la condamnările dictate împotriva acestora, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.
Cei opt inculpaţi au primit pedepse care însumează 40 de ani de închisoare: Ioan Becali - 8 ani, Victor Becali - 7, Cristian Borcea - 7, George Copos - 5, Mihai Stoica - 4, toţi cu executare, Jean Pădureanu, Gigi Neţoiu şi Gică Popescu câte 3 ani, cu suspendare. De asemenea, prejudiciul total din Dosarul Transferurilor a fost estimat la 11,5 milioane dolari.
La termenul precedent, instanţa a amânat pronunţarea, din cauză că preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, nu avea avocat, însă pe data de 19 februarie magistraţii de la Înalta Curte au judecat cererea DNA ca inculpaţii să nu poată părăsi ţara, solicitarea fiind respinsă
Adauga comentariul tau