NOUL COD RUTIER: VEZI TOATE MODIFICĂRILE DIN 2013

default

Dimensiune font:

| 03-01-2013 00:00

Codul Rutier 2013, textul INTEGRAL al legii  

\Mai exact, o dată cu aplicarea noilor prevederi, conducătorii auto vor avea o cale de recurs împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care instanţa soluţionează plângerile împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiilor de circulaţie. “Una dintre ele (N.R- schimbări) este foarte importantă şi ea va relua practic nişte articole din Legislaţie plecând de la decizia 500 a Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţional un articol din Legea 202 privind Mica reformă in Justiţie ¬ respectiv aşa cum prevedea 202 iniţial faptul că nu mai ai dreptul la recurs. Acum, practic s-a revenit şi sigur că toate documentele subsecvente vor trebui readuse la situaţia, să spunem, iniţială. Şi plecând de aici, vă daţi seama că şi în ceea ce înseamna suspendarea dreptului de a conduce se va prelungi perioada de solţionare de către instanţă a unei astfel de situaţii. Dacă instanţa va stabili că este temeinică, persoana respectivă va avea dreptul la un recurs, care recurs va fi reprogramat la o data anterioară. Şi tot asa, iată că vom merge pe acest principiu, care sigur respectă drepturile omului. Dar, în planul siguranţei rutiere are imediat repercusiuni” declara Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Rutiere într-un interviu acordat pentru Jurnalul Naţional. NOUL COD RUTIER: VEZI TOATE MODIFICĂRILE DIN 2013

COD RUTIER 2013. Cele mai IMPORTANTE modificări care se aplică din luna ianuarie

 

COD RUTIER 2013 Incălcarea regulilor de circulaţie pe biciclete, sancţionată de Codul rutier. Noile reguli de circulatie prevad ca, daca un drum este prevazut cu o pista speciala destinata bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectiva. In plus, conform noilor prevederi, Codul rutier mai include in categoria contraventiilor care vor fi sanctionate cu amenzi din clasa a III-a de sanctiuni (de la 6 la 8 puncte-amenda) si "nerespectarea normelor privind circulatia bicicletelor".

COD RUTIER 2013 Reînnoirea de permis, numai cu vizită medicală. Noile reglementari rutiere stabilesc ca prelungirea valabilitatii administrative a permisului de conducere este conditionata de efectuarea verificarii medicale corespunzatoare categoriilor de permis detinute. Pana acum, la reinnoirea unui permis auto expirat, nu se impunea efectuarea examinarii medicale.
Mai mult decat atat, legea precizeaza clar ca eliberarea permiselor de conducere cu o noua valabilitate administrativa se realizeaza fara sustinerea unui nou examen, insa vor trebui respectate anumite conditii, care vor fi stabilite printr-un ordin al ministrului administratiei si internelor, scrie avocatnet.

COD RUTIER 2013 Permisul de conducere, obligatoriu si pentru mopede. Potrivit noilor reglementari, aplicabile de la 19 ianuarie 2013, mopedele sunt considerate autovehicule, ceea ce inseamna ca pentru a le conduce este nevoie de permis de conducere. Astfel, pentru a le conduce s-a introdus categoria de permis AM, care poate fi obtinut numai de persoane cu varsta minima de 16 ani impliniti. Permisul pentru categoria AM va fi valabil 10 ani, iar obtinerea lui va fi conditionata, la fel ca in cazul celorlalte categorii, de sustinerea unei probe teoretice de verificare a cunostintelor si a unei probe practice de verificare a aptitudinilor si comportamentului. Noile reguli precizeaza ca proba practica pentru categoria AM consta numai in verificarea aptitudinilor in poligoane special amenajate, conditiile de obtinere a permisului de conducere urmand sa se stabileasca prin regulament.

NOUL COD RUTIER: VEZI TOATE MODIFICĂRILE DIN 2013
Codul Rutier 2013, textul INTEGRAL al legii

 



 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:57

Subscrisa TIMOFTE INSOLV SPRL, cu sediul in municipiul Piatra Neamt, Aleea Plaiului nr.10, bl.B1, sc.B, parter, apt.23, judetul Neamt, inregistrata in Registrul Formelor de Organizare al UNPIR sub nr. RFO II-0779, Atestat 2A0779, Cod Fiscal: RO33718032, Tel/fax: 0233272861, mobil: 0745455926/0744995468, Adresa e-mail: timofteinsolvsprl@gmail.com, In calitate de administrator judiciar al debitorului S.C. POLIVALENT S.R.L., conform Incheierii de sedinta nr.153/F din data de 13.09.2022, pronuntata de Tribunalul Neamt-Sectia a-II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr.2465/103/2022, Emite urmatoarea Decizie suspendare si amanare licitatii: Avand in vedere eroarea strecurata in cuprinsul publicatiilor de vanzare intocmite pentru bunurile apartinand debitoarei SC POLIVALENT SRL, transmise in presa locala si centrala, primarii, dosarul cauzei, pe site-ul UNPIR si in BPI, administratorul judiciar DECIDE: Anularea tuturor licitatiilor organizate pentru aceste active, urmand sa fie prorogata reluarea licitatiilor la o data ce va fi stabilita ulterior, motivat de urmatoarele aspecte: Administratorul judiciar precizeaza faptul ca, in publicatiile intocmite, comunicate si afisate nu coincide suprafata de teren situata in intravilanul satului Uricani, com. Miroslava, judet Iasi, care face obiectul contractului de concesiune nr. 26700/24.08.2018 incheiat cu Primaria comunei Miroslava, judetul Iasi, pentru o perioada de 49 de ani, in sensul ca, in unele publicatii este mentionata suprafata de 10.000 mp, iar in alte publicatii suprafata de 20.000 mp. Totodata prezenta decizie este fundamentata si pe finalizarea demersurilor de intabulare a imobilului in cartea funciara si de dezembrare a imobilului concesionat, demersuri inititate de administratorul special al societatii Polivalent SRL. De asemenea, s-a constatat faptul ca nu au fost respectate termenele de publicitate a vanzarii prevazute la art.838 alin.2 Cod proc. Civila. Prin urmare, in conformitate cu art.845 CPC, administratorul judiciar decide amanarea licitatiei din data de 28.10.2024 la o data ulterioara, cu refacerea formalitatilor de publicitate si finalizarea demersurilor privind intabularea si eventual dezmembrarea imobilului ce face obiectul contractului de concesiune incheiat cu Primaria comunei Miroslava. Administrator Judiciar, Timofte Insolv SPRL.

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ. Privind concesiunea prin licitație publică a unui teren extravilan, domeniului privat al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, număr telefon, fax și/sau adresa e-mail, persoană contact: Comuna Tămășeni, strada Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333, e–mail: primariatamaseni@yahoo.com. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Teren în suprafață de 1000 mp, ce aparține domeniului privat al Comunei Tămășeni, situat pe strada Traian din satul Tămășeni, comuna Tămăeșni; Concesiunea se va realiza conform HCL nr.51/16.10.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni. 2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadatru și resurse umane. 2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații. 2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 05.11.2024 ora 12:00. 3.Informații privind ofertele: 3.1.Data-limită de depunere a ofertelor:11.11.2024 ora 15:00. 3.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor:14.11.2024 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț. 6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței: Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583, e-mail: jud-roman@just.ro.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei